Lasă-mă să fiu eu!

Ieri scriam despre „Fii ceea ce vrei tu să fii.” și gândindu-mă la ce am scris mi-am adus aminte de o melodie. Iar acea melodie a devenit inspirația mea de astăzi. Are o foarte mare legătură cu tema anterioară. Aș putea foarte bine să consider existența mai multor pași printre care primii 2 sunt:
 
1. Să fiu ceea ce vreau eu fiu.
2. Lasă-mă să fiu eu.
 
Restul pașilor o să-i prezint într-un alt articol. Acum mă rezum la pasul 2.
 
Schimbarea e un lucru pe care mulți ni-l recomandă atunci când nu le convine ceva la noi dar nu se gândesc dacă noi avem cu adevărat nevoie de această schimbare. Să fii lăsat să fii așa cum vrei tu să fii, așa cum ești tu de fapt.
Perfecțiunea e inexistentă, de aceea cei care vor să ne facă să tindem spre perfecțiune o fac în mod greșit. Nu-și dau seama că noi avem propriile țeluri, propriile vise.
Se întâmplă des ca alții să decidă în locul tău deși puteai și tu foarte bine să faci alegerea potrivită, să iei decizia corectă.
 
Ne pierdem de multe ori încercând să fim altfel. Uneori pentru ca să ne asemănăm cu alții, alteori să fim cum ar vrea alții să fim. Dar eu îți recomand să spui așa:
 
„Lasă-mă să fiu eu, să strălucesc cu lumina mea. Să fiu așa cum sunt. Fără falsuri, fără invenții, fără minciuni.”
 
E mult mai bine să fii așa cum ești, să încerci să te faci plăcut cu persoana ta fără să te prefaci altfel. La un moment dat, oricum se va dărâma castelul de nisip construit pe bază de falsuri.
 
Și ca un ultim sfat, nu încerca să schimbi oamenii dacă lor le place să fie așa cum sunt, diferiți.
 
 
P.S. Îmi plac surprizele, mai ales atunci când le fac eu.

3 gânduri despre “Lasă-mă să fiu eu!

  1. Pingback: Fii tu însăți! | Cutia cu Gânduri by Lost illusions

  2. Pingback: Schimbarea stă de vorbă cu fericirea | Cutia cu Gânduri by Lost illusions

  3. Pingback: Colecția mea de CD’uri 💿 muzicale: 3 Doors Down – Cutia cu Gânduri by Lost illusions

Lasă un răspuns dacă dorești!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.