3 ani! :)

Hei … tu, da … tu care scrii aici știi ce zi e azi? E 8 aprilie.
 
Respir un aer gol și zâmbesc! Pentru că azi pur și simplu „împlinesc 3 anișori”. – spune cu un scris înclinat blogul.
 
Am vrut să fac o intrare puțin mai amuzantă, ca să fie ceva puțin mai special.
 
Dacă vrei să afli ce a fost la celelalte 2 aniversări o poți face cu un click fix aici (link). De asemenea, dacă vrei să citești ce s-a întâmplat pe aici în 2011 și 2012 (în 2010 nu am făcut nici o revizie), atunci dă click aici (link).
 
În cazul în care știai deja, atunci am să-ți ofer un mulțumesc.
 
Nu cred că e cazul să mă tot repet și să zic ce-am făcut și ce n-am făcut. Asta se poate vedea cu ajutorul articolelor mele, care azi însumează 501 (fără acesta).
 
În toți acești ani am evoluat. O simt prea mult ca să nu fie așa. Am trecut prin zeci de stări, multe dintre ele fiind chiar exprimate pe aici. Fie printr-o poezie, fie doar prin fraze sau povești, toate au dus la o simplă adunare de gânduri și simțuri.
 
Îmi aduc aminte de „cutia cu gânduri” de care ziceam anul trecut prin prezent, printr-o altă cutie specială, creată pentru cineva cu totul special.
 
Și-mi mai aduc aminte și de altele și … realizez că sunt în urmă! Va trebui să încep să fac mai multe din câte mi-am propus. Și nu e vorba doar de a scrie zilnic pe aici. Pentru că anul ăsta nici nu mai aveam gândeam să scriu zilnic.
 
Nu știu nici eu ce caut aici, de unde-mi vin ideile … și de ce o fac dar am să încerc să scriu câteva cuvinte (altele) în categoria despre (link) pe care o voi actualiza azi (sper).
 
Tot azi voi anunța câștigătorii concursului (se pot vedea conform sondajului). Un prim concurs pe care l-am organizat aici pe blog și nu numai. Deși nu au fost decât 5 participanți, eu sunt mulțumită. Sunt sigură că premiile pe care le ofer nu au fost atât de tentante dar fac parte din mine, și-atât.
 
Îmi doresc prea multe, mult prea multe … atât de multe încât îmi pierd și cuvintele.
 
Toate aceste gânduri … sunt lipsite de culoare … dar voi, cei care le citiți le faceți să fie pline de lumină și căldură.
De aceea, vreau să vă ofer un mare mulțumesc pentru că îmi citiți „aberațiile” și că mă susțineți pentru a exista aici, în mediul acesta atât de virtual dar și de real în același timp.
 
Cam atât din cutia mea cu gânduri. O aniversare simplă … foarte simplă.
 
Recomandare … da, voi oferi în această zi din aprilie.
 
Pentru că ieri am ascultat un concert Katie Melua în timp ce mă odihneam, azi … va fi prezentă pe aici. Îmi place prea mult. Știu că am tot recomandat-o. Bine, e un fel de a spune … că nu e chiar o recomandare, mai mult un link către liniște, zâmbete și speranță.
 

 

 

 
… și concertul (în caz că e interesat cineva):
 

 

Lasă un răspuns dacă dorești!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.