Răbdare, multă răbdare …

Caut și cumpăr răbdare! Pentru că pe a mea simt că am pierdut-o!

[Am început să copiez din articolele de pe vechea adresă ajungând să copiez o perioadă de 1 an. Nu mult … chiar foarte puțin (17). Și realizez că am scris prea mult! Mult prea mult! Până ajung eu la articolul 587 va dura și va dura și … asta e! Măcar știu că va merita efortul. Oricum, într-un fel sau altul e bine. Cu ocazia asta văd și eu ce am mai scris anii trecuți. Mai mult așa în treacăt, dar tot e bine.

E bine să ne redescoperim gândurile, mai ales când realizăm  că multe din ele sunt valabile și astăzi.

Rămân aceleași, neschimbate așa cum suntem și noi în anumite privințe: neschimbați.]

Trăim printre gânduri, ne cuprindem printre gânduri, simțim, privim, adunăm … ajungând într-un stadiu în care  ne întrebăm „și acum ce urmează?”.

Avem o grămadă de îndoieli, mai ales în privința: „oare facem bine ce facem?”.

Poate. Dar nu vom știi până nu ne vom lăsa duși de val … lăsând totul în mâinile necunoscutului.

Răbdare, avem nevoie de răbdare. Să nu așteptăm ca timpul să treacă pe lângă noi și să ne ducă la locul potrivit. Să ne ducem noi.

[Iar voi lipsi. Cam mult lipsesc. Deși se întâmplă să nu fie neapărat din vina mea. Dar nu mă descurajez. Pentru că știu că într-un final, toate astea vor face parte dintr-un simplu articol de pe acest blog. Pentru că va fi așa cum trebuie să fie. Cum vreau eu să fie.]

Atât.

+ muzică.

Anunțuri

2 gânduri despre &8222;Răbdare, multă răbdare …&8221;

  1. Nici nu vreau sa-mi imaginezi cat de mult timp trebuie sa-ti ia sa copiezi tot, tot. Eu ma plangeam cand am trecut pe wordpress ca trebuie sa aranjez la fiecare articol emoticonul de la sfarsitul posturilor, in centru (adica ceva foarte banal). Si eu am doar 50-60 de articole…
    Dar si dupa ce termini, cat de bine o sa te simti. Iti vei sti toata colectia de ganduri in siguranta, in cutiuta :D, aici unde trebuie sa fie. Inca odata multa bafta!

    • Da da. Mult. Mai ales că la început copiam doar textul (neformatat) și cum aveam poezii … ceva se întâmpla până la salvare că dispărea rândul liber dintre strofe. Nah, să vezi chinuială atunci. 😀 Dar acuma, dau să editez articolul și copiez textul cu tot cu codurile de formatare. Și-mi ușurează munca. Numai că nu m-am prins din prima de asta. :))
      E și aia ceva. Să faci un lucru banal dar de atâtea ori. Și la mine, un simplu copy/paste sau la tine, un simplu aranjat? Da, dar formatarea zice „stop, eu îți amețesc textul”. 😀
      Exact. Aerul ăla de reușită pe care presupun că l-ai simțit și tu. În cutiuța mea cu gânduri, fără cheie! 😀 Mulțumesc mult!

Lasă un răspuns dacă dorești!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s