Poveste pe blog: Închisoarea din spatele ușii [3]

Un răspuns era tot ce aștepta Mihaela. Dar nu-l primise. Tot ce a putut auzi sunt strigătele altora.

– Mihaela, hai până la mine în birou. Acum!

Auzea dar parcă nici nu mai auzea. Se simțea pierdută. Extrem de pierdută. Îi privea pe cei doi, Sebastian și Răzvan fără să înțeleagă ceva. În urechi numele îi era pătruns cu putere. Nu se putea mișca. Rămase pur și simplu cu ochii ațintiți spre ei. Fusese trasă de mână, dată la o parte din fața celor doi. Totul din jurul ei se învârtea. Până și durerea de cap i se părea că fuge dintr-o parte în alta.

Simțea că nu mai rezistă.

Și nu mai rezista.

Între timp, Sebastian și Răzvan au început să vorbească.

– Spune-mi Sebastian, asta e până la urmă o închisoare sau nu? Afară erai tare nesigur.

– Răzvan, de când am intrat am încercat să înțeleg fenomenul. Să aflu mai exact de ce zicea Tudor acel „Welcome to jail!”. Și am zis că e doar ușă, ce poate fi mai mult? Uite că e chiar mai mult. Nu vezi și tu ce se întâmplă aici?

– Ba da, și cred că văd mult prea multe. Toți ăștia încearcă să se bage în seamă cu noi, să ne ajute deși am zis că nu avem nevoie. Am văzut-o pe fata asta atât de pierdută pe aici că m-am și speriat. Dar am început să o înțeleg.

– Și eu! Să știi că afară nu realizam ce e cu ea, dar când am văzut atmosfera de aici … Oamenii ăștia sunt ca și într-o închisoare! La o simplă privire nu-ți dai seama, dar când stai să-i urmărești, să le vezi mișcările, reacțiile, realizezi tot mai mult asta. Cu siguranță mulți s-ar întreba „de ce?”, așa cum am făcut-o și eu. Totuși ce e aia o închisoare? Un loc în care ești închis, urmărit mai mereu și în care libertatea de a face ceea ce vrei cam lipsește. Asta am simțit și eu aici. Că toți ăștia sunt urmăriți! Văd privirile îndreptate în mii de părți, la fiecare mișcare. Gălăgie! Libertate? Nu … N-o văd. Tu Răzvane, o vezi?

– Nu. Nu reușesc. Tot ce văd e o imensă gălăgie vizuală. E rece, chiar foarte rece. Și nu pentru că ar fi frig ci pentru că așa simt eu toată atmosfera asta.

– Cine ar fi crezut că o simplă ușă poate ascunde atâtea? Printre altele și stări.

– Eu unul nu.

Între timp Mihaela, neînțelegând nimic din jurul ei a decis să iasă afară fără să țină cont de părerea nimănui. Respira tot mai greu. Și fugea. Atât încât să dispară din fața acelei uși. Tudor, fiind în zonă o vede și încearcă să o oprească.

– Hei! Unde vrei să fugi?

– Spre nicăieri! a început să strige Mihaela.

– Calmează-te! Ce ai pățit?

– Simt că nu mai rezist! Mă simt în locul ăla ca într-o închisoare! Vreau să dispar! Vreau să dispar! Înțelegi? Să dispar!

Tăcerea a cuprins strada. Tudor simțea că nu mai are ce să spună. Era doar un simplu trecător și nimic altceva. Privea dar mai mult în gol. O vedea pe Mihaela, o necunoscută, cum încearcă să scape fără reușită. Închisoarea pe care el și-o imagina la început exista. Chiar dacă nu era ca o închisoare adevărată, ea era. Știa asta, chiar dacă Sebastian nu îl credea și chiar dacă Răzvan trebuia să vadă ceea ce se întâmplă înăuntru pentru a se putea convinge singur. Și mai știa că, deși clădirea părea a fi o simplă clădire nu era așa. Toate stările și întreaga atmosferă dinăuntru se resimțea și afară.

Între timp, Mihaela, simțea nevoia să se descarce. O lacrimă îi căzuse pe obraz. Știa că nu e o soluție dar era tot ceea ce putea face în acele momente. Durerea ei nu era doar fizică ci și sufletească. Știa asta. Și mai știa că îi lipsește curajul necesar pentru a scăpa de toate aceste stări.

Lasă un răspuns dacă dorești!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.