Un semnal

Duminică seara …

O zi banală ca și oricare zi. Și mai ales o zi plină de lucruri nefăcute. Știi că se adună tot mai mult și mai ales, tot mai multe. Ești atât de conștient încât nu faci absolut nimic pentru a le termina. Mai ales pentru că în ultimul timp ai lăsat totul nu pe ultima sută de metri ci pe ultimii 5 metri. O abordare greșită din toate punctele de vedere.

STOP!

Acesta ar trebui să fie un semnal. Un semnal că ceva nu e în regulă. Un semnal că lipsește cu desăvârșire împărțirea timpului.

Chiar lipsește. Și lipsesc atâtea. Iar rezultatele ori sunt „proaste” ori nu sunt așa cum ar fi trebuit să fie.

Graba.

O altă imensă problemă care duce la neatenție și „erori”. Toate astea adunate în greșeli greu de reparat.

Făcutul de chestii care ar putea să nu fie făcute.

E și asta o problemă, tocmai pentru că în acest fel,  lucrurile care ar avea o importanță mai mare sunt ratate și lăsate deoparte. Într-un mod complet eronat.

FAPTE!

Zis și făcut? Nu. De la „a spune” până la „a face” e o cale extrem de lungă. De aceea, această cale/drum trebuie presărat cu fapte.

Fapte!

Dacă ne bazăm doar pe dorințe fără să facem nimic altceva atunci, totul e egal cu zero.

Viața nu se bazează doar pe vorbe și nici pe ceea ce vor alții. Viața în sine e un amalgam de necunoscute în care tu ai dreptul de a alege modul în care ți-o trăiești. Piedici vor fi mereu și oricând. Dar oare vei reuși să rămâi drept sau vei cădea?

Ești slab sau ești puternic?

Ești exact cum vrei să fii. Iar gândirea pe care o ai te influențează enorm.

Un semnal, e un semn că sunt nevoie de schimbări. Vorbe au fost. Fapte mai puține.

Un „de mâine” nu e de ajuns. Mai degrabă ar fi (oarecum) un „de acum”.

Luptă pentru ceea ce vrei să ai și nu te lăsa doborât de alții care nu știu să te aprecieze. Ei au de pierdut mai mult decât ai tu. Pentru că oricât de trecător ai fi, poți lăsa și urme.

Atât.

+ muzică.

Anunțuri

Lasă un răspuns dacă dorești!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s