Shuffle

Prezentă într-o duminică răcoroasă și ploioasă, tendința de a nu face nimic e tot mai mare. Mirosul vântului parcă pătrunde până în vene. Evident, vântul nu are miros.

Așa cum nici eu nu mai simt nimic.

8:57, seara.

Muzica se aude la un nivel de 30% din 100% în boxele albe de pe birou. Folderul cu „My music” a ajuns direct în playerul Aimp. Shuffle, that’s the solution.

Olafur Arnalds – 1953

Nice music dear „shuffle”.

Pe lângă asta, m-am gândit să fac un mic „shuffle” al „gândurilor”:

  • de fapt, eu nici măcar nu îmi dau seama dacă te vreau;
  • aiurea, nu sunt în stare nici măcar să mă gândesc că aș putea să scap de ziua de mâine; oricum nu voi scăpa;
  • mai, e chiar mai; luna mai;
  • 1 an și 7 luni de rezistență, horror;
  • hai că melodia care se aude acum în boxe e faină: Oren Lavie – Trouble don’t rhyme;
  • am impresia că am suficient timp pentru a finaliza o lucrare; evident, trăiesc cu impresia;
  • câteodată simt nevoia să fac ceva nebunesc, rămân cu ideea;
  • trăiesc înconjurată de aparențe, false; nu încerc să le schimb, voi scăpa de ele într-un final;
  • ar putea să-mi pese, chiar ar putea, dar n-am chef;
  • fără stres, oricum nimeni nu te plătește în plus pentru asta;
  • întuneric în cameră, lasă că așa-i cool; bine că măcar nu e bântuită;
  • acel .ro încă mai are de așteptat, you know;
  • hai că shuffle-ul ăsta are nevoie și de un stop, e suficient.

 

Tu dacă ai face un shuffle* al gândurilor oare ce-ar ieși?

*ți-ai amesteca

 

Atât.

+ muzică.

– fix melodia pe care o ascult acum în urma amestecării făcute de Aimp (playerul cu care ascult muzică)

 

P.S. I hope I’m gonna listen live Placebo this year. I just hope.

P.P.S. 9:39 PM.

Anunțuri

6 gânduri despre “Shuffle

  1. vicentiuradulescu

    Ar fi cam greu sa fac un shuffle al gândurilor mele pentru ca sunt sigur ca voi omite câteva.Dar cred ca pe primul loc ar fi testul de mâine :))

    1. Nu ai cum să nu omiţi chiar mai multe decât câteva. Dacă e testul de azi (că abia acum răspund la comentariu) atunci îţi urez multă baftă!:)

  2. -Dacă aş avea mai mult timp să termin de citit cartea… (Crimă şi Pedeapsă)
    -Azi, iar la şcoala. Sper să fie o zi ok şi să nu fi uitat de vreun test.
    -Cam înnorat afară. Măcar de-ar fi puţin mai cald.
    -Atâtea seriale de urmărit, atât de puţin timp.
    etc. etc.
    Astea sunt câteva gânduri inofensive care-mi populează mintea :D…

    1. Inofensive dar cu impact asupra ta. Cât despre test, poate fi și unul fulger, neprogramat. Hehe, profesorii ăștia sunt plini de surprize.

  3. – prea multe teme si prea putin timp pana maine..
    – ce enervanti sunt colegii care iti cer temele din minut in minut pe facebook
    – nu am chef de teme
    – vreau sa vad toate episoadele din Naruto
    – nu inteleg de ce am mainile atat de reci
    – cine a inventat limba franceza?..
    – mi-e somn..

    1. Ce de gânduri. Cam prea multe legate de teme. Dacă nu ai chef de ele, uită-te la Naruto. E cea mai bună soluție. 😀 Cât despre franceză, who knows? Mai ales cine a introdus-o în lista materiilor care trebuiesc învățate la școală…

Lasă un răspuns dacă dorești!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s