Teaser of … concurs + random stuff

Well, a doua zi plină de libertate și e atât de minunat … dar atât de puțin. Mâine va fi ultima zi, că deh … în weekend oricum e liber.

Așa că, mi-am adunat ideile și am decis care va fi tema concursului meu de pe blog. Da, concurs! Al treilea an în care organizez așa ceva și îmi place la nebunie.

Pentru cei care nu cunosc datina (mai nou așa a devenit), am decis să organizez un concurs (cu premii evident) în fiecare an. Cu ce ocazie? Păi e simplu, sărbătoresc anii în care eu am fost prezentă prin scris în mediul online, adică blog.

Anul acesta vor fi 5 ani de când scriu, cât de curând. Astfel că după lungi zile în care pe alocuri, mi-am stors creierii pentru a găsi o soluție … am decis să ofer 5 premii (asta în cazul în care voi avea cel puțin 5 concurenți la concurs, bineînțeles).

Tema aleasă pentru concurs va fi (ca de altfel și titlul lui): „Hrănește-ți optimismul”.

Mi-a fost greu să aleg o temă și mai ales, să aleg ce trebuie să „compună” concurenții pentru a intra în concurs.

Sunt atât de entuziasmată!

Chestia asta pe mine mă face să mă simt mai bine. Mai ales că îmi place să ofer lucruri chiar dacă sunt simple, celor care îmi trec pragul și intră în cutia mea cu gânduri!

Cât despre premii, aș putea spune că am făcut rost de materialele de bază … mai trebuie doar să reușesc să îmi pun mintea la contribuție și să le fac să devină ceea ce eu mi-aș dori să fie. Și clar îmi doresc să aibă o mare legătură cu tema aleasă.

Până mâine (seară cred), am să mă retrag și am să las muzica să cânte în boxe.

Pentru că sună atât de bine … dar atât de bine!

Anunțuri

Lasă un răspuns dacă dorești!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s