Shuffle your mind [48]

Hello hello! Iată că am ajuns și la cel de-al 48-lea shuffle.

And of course, it’s Sunday! Cât de mult nu îmi place să spun asta. Așa aș dormi mâine dimineață … dar se pare că alarma nu-mi va da pace.

Iar voi auzi același Nemo al celor de la Nightwish pe care îl aud în fiecare dimineață de luni bune de zile.

Dar hai că fac totuși acel „shuffle” și să arunc cu niște cuvinte aici pe blog. Deși, se pare că inspirația mi-am pierdut-o undeva pe drum.

Let’s begin the „show”!

  • am avut parte de o săptămână în care am trecut de la o extremă la alta;
  • de la bine la rău, de la dezamăgiri la stări ok;
  • am scris în articolul anterior despre jignirile primite astfel că nu doresc să le readuc aminte în acest articol;
  • aș putea doar spune că mă simt mai bine știind că am reușit să mă feresc, cel puțin momentan de acea persoană;
  • încă se votează pentru concurs și deja știu în proporție de 99% 3 dintre câștigători, pe care evident nu îi voi menționa;
  • ceilalți doi depind de voturile care vor mai avea loc, dacă vor fi;
  • până miercuri seara situația se poate schimba;
  • și totuși, ar cam trebui să îmi găsesc ideile pentru a finaliza premiile;
  • nu mai doresc să fiu o întârziată;
  • o săptămână „bună” se încheie cu un cocktail delicios;
  • de fapt, o săptămână pe care tu o faci să fie „bună”, indiferent de întâmplările care au avut loc;
  • indiferent de părțile negative, supărările și toate lucrurile pesimiste;
  • nu au ce căuta, optimismul e la putere;
  • și va fi, atâta timp cât îi voi oferi locul potrivit.

 

Atât.

+ muzică. L-am descoperit pe James Bay din click în click acuma seara pe youtube. Deja îmi place prea mult. Se pare că sunt în partea bună a youtube-ului.

Anunțuri

4 gânduri despre &8222;Shuffle your mind [48]&8221;

Lasă un răspuns dacă dorești!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s