„Și atunci, muzica mă salvează.”

Prezentă într-o formă oarecum „absentă”, am simțit nevoia să scriu ceva. Am simțit nevoia să mă pierd prin cuvinte, iar.

Nu-mi găsesc starea și nici locul. Mă trezesc dimineața cu aceeași lipsă de chef pe care o am de … extrem de mult timp (oare a fost cândva altfel?!?). Mi-aș dori să mă trezesc, să arunc un ochi la ceas – să nu-mi pese ce văd – și să dau drumul la muzică. Apoi, să îmi fac de cap toată ziua.

Stupid dream, right?

Graba dimineții mă găsește alergând pe stradă după tramvai. Îmi e mai mult decât evident că nu doresc să ajung acolo unde se presupune că ar trebui să ajung la timp.

Și atunci ziua mi se duce mai încet, mai repejor … și se face praf. La final, azi ce am făcut? Ce am realizat? De cele mai multe ori, observ că nu am realizat mare lucru și că o aprobare venită din centrală pentru un client, e o bucurie de moment – și atât.

Mă uit în calendar și nu-mi vine să cred că mâine e o zi mare pentru mine și blogging. 5 ani. Huh? Pe bune? Mai multe detalii mâine. Tre’ să scriu ceva despre asta și nu pot să îmi adun ideile de pe acum. Că deh, mâine ce mai scriu?

Păi, pe lângă asta, voi scrie cine sunt câștigătorii concursului organizat de mine pe blog. Am setat ca mâine seară la 9 să se închidă automat sondajul. Până acum e o mică problemă, știu care sunt primii 4 câștigători, dar nu știu cine va fi al 5-lea pentru că … exact! Are același punctaj cu al 6-lea.

Încurcată situație … dar poate până mâine cineva care nu a mai votat va trece în vizită la articolul cu voturile și își va semna decizia.

Eh, până mâine seară câte nu se pot schimba … chiar multe!

Și totuși, încă îmi caut ideile pentru a finaliza premiile. Spre rușinea mea nu sunt gata. De fapt, îs într-o stare incipientă.

Nimic nou … toate’s vechi.

Iar eu voi alerga iar pe tocuri spre tramvai știind că mi-aș dori să dau timpul înapoi și să fiu acasă, cu muzica dată tare în boxe – fără să îmi pese de ceva.

Așteptări? Dorințe? Probabil… dar unele s-au cam risipit în vânt. Le dispare strălucirea. Așa cum îmi dispare și mie zâmbetul câteodată.

Dar arunc un ochi la „ my subscriptions” pe youtube și văd ce mai e nou. Și atunci, muzica mă salvează.

Atât.

+ muzică.

Anunțuri

9 gânduri despre “„Și atunci, muzica mă salvează.”

              1. pai despre ce ai scris. Despre pasa proasta, lipsa de chef, lipsa de chef de viata – din astea de le simtim noi zilnic cand ne echipam si alergam spre birouri cand de fapt am vrea sa alergam descult prin iarba 😀 M-am regasit in descriere si incercam sa anunt ca-s solidara – cred ca am anuntat cam stramb ca n-ai inteles bine ce-am vrut 😛

                1. Gata, am înțeles. Păi da, problema începe de la birou. :)) Și continuă și după ce îl lăsăm fix la locul lui.
                  Hai că mi-ai dat o idee bună cu alergatul prin iarbă. Păcat doar că nu putem chiuli de la job. 😛
                  Nu mă bucur că-mi ești solidar, că sunt mai mult lucruri negative în ce am scris eu. 😛

                  1. Pai da – cam asta face munca si rutina in fata unui monitor din om. Eu inca imi desenez planuri de evadare. Numai sa ma hotarasc spre ce 😀 Numai ca tot spre un birou ma tot tezesc ca duce logica din planuri. Asa ca vin pe blog si pun ciuperci sa colorez aspectul 🙂

Lasă un răspuns dacă dorești!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s