Shuffle your mind [102]

102 Dalmațieni. Film din anul 2000. Coincidență numerică cu al meu shuffle. Simplă coincidență.

Zilele-mi fug, neînțelese dar atât de prezente.

E duminică iar. Se anunță o duminică frumoasă, chiar dacă e călduroasă. Căldura-mi iese din toți porii. Chiar dacă febra musculară se simte puternic. Chiar dacă …

Tot zic că voi fi mai mult aici și tot nu-mi iese. Dar voi face să-mi iasă. Cât mai curând.

Ascult aceeași melodie pe repeat. Că e tare faină.

Dragă săptămână, unde mi-ai fugit?

  • îți adulmec rătăcirile, făcându-le un amestec cu ale mele;
  • se aud sunete incerte din spatele unor cuvinte fade;
  • săptămâna asta m-am pierdut prea tare în încercări nereușite de a face de una singură lucrurile la job;
  • sunt nesigură;
  • e o nesiguranță de genul: nu cred că mă voi descurca de una singură;
  • și apoi îmi zic că trebuie, e obligatoriu să pot;
  • trec mai departe;
  • vine o nouă zi, o nouă eu;
  • aruncându-mă în brațele tale ca să-mi găsesc liniștea;
  • o liniște pe care doar tu mi-o poți oferi;
  • știi asta?
  • hai să fugim acolo unde totul e bine, acolo unde nimeni nu ne oprește din drum;
  • hai să fim noi;
  • hai să avem aceleași speranțe că într-o zi va fi așa cum ne dorim;
  • viața-i frumoasă – să fie clar.

Atât.

+ muzică. rock-ul alternativ iar și-a făcut prezența la mine în playlist.

Don’t lose your heart
There are pains in life and it won’t be easy
Don’t lose your heart
Part of being accepted’s to accept yourself
Don’t lose your heart
It’s the pulse that beats and your voice that speaks
Don’t lose your heart
If you’re willing to change, if you’re willing to fight
Just promise me

Anunțuri

Un gând despre &8222;Shuffle your mind [102]&8221;

Lasă un răspuns dacă dorești!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s