Think about: Povestea unui 5 decembrie

În lipsa unei stări potrivite și a găsirii unei idei care să fie super surprinzătoare, chiar și a unei căutări esuate n-am reușit să pregătesc ceva drăguț pentru mama mea. Îmi place să o surprind, cu lucruri simple, când ea nici nu se așteaptă. Și cum era sigură că moșul nu va trece ieri pe la ea, am zis să scot un as din mânecă pentru a organiza în ultimul moment ceva. Nu cumpărasem nimic. Trecusem pe lângă tot felul de magazinașe. Nu știam nici ce carte să îi mai iau.  Citește mult iar cărțile Rodicăi Ojog-Brașoveanu le avem pe aproape toate în bibliotecă.

Ce era să fac? Mi-am aruncat privirea în biblioteca din camera mea. De-a lungul timpului tot mai cumpărasem câte o carte, două, trei și clar nu apucase să le citească pe toate.  Era mereu în căutarea altor cărți, chiar și cu împrumut, deși în bibliotecă mai sunt printre ele și necitite, o grămadă. Dar dacă primești una interesantă, normal că nu mai ai răbdare până să o apuci de citit.

Așa că: zbang. Am luat o carte care încă avea folia pe ea (fusese cumpărată alături de încă o carte a aceluiași autor de către mine, acum ceva timp) și m-am hotărât să o fac să pară specială.

Papuceii de casă erau pregătiți (stăteau fix ca și când nu așteptau nimic, dar am zis să arunc cu-n artificiu) iar eu, dornică să aflu o reacție, indiferent care ar fi aceea.

Am pus cartea în papucei, am luat și două mandarine de pe masă (pe astea mai mult pentru a stârni zâmbete) și m-am făcut că nu știu nimic.

Reacția mamei mele când a văzut că a primit ceva în papucei a fost priceless. S-a bucurat atât de tare că nu-mi venea să cred. Chiar îmi spusese că după ce termină cartea pe care o citește acum (Magicianul de John Fowles), o va citi pe cea primită. Va mai dura nițel până atunci că „Magicianul” are vreo 700 de pagini și ea e abia pe la jumătatea ei.

Reacția mea? Wow. Fericirea din privirea ei, felul în care s-a bucurat pentru ceva atât de simplu și poate pentru unii banal, m-a făcut să cred că frumusețea unui lucru constă în modul în care îl faci să apară în peisaj.

Cartea, probabil uitată printre rândurile bibliotecii a prins un alt contur și o nouă viață.

Iar mama mea, a adunat bucurie în suflet printre multitudinea de zâmbete.

Această povestirea vreau să fie un „think about”.

Știu că puteau să dau năvala într-o librărie și să aleg o cu totul altă carte. Dar n-a fost să fie.

A fost să fie pur și simplu fix ce s-a întâmplat, în modul în care a fost. Nimic extraordinar dar în fond, atât de special.

Tindem mereu să creăm lucruri complicate, să credem că lucrurile scumpe au o mai mare valoare. Că e nevoie de mai mult pentru a face un moment banal să devină frumos. Că nu e suficient acel puțin pe care îl imaginăm că ar fi așa.

Dar ca să vezi, fericirea se ascunde în lucruri care vin din suflet, lucruri oferite cu drag dar care nu trebuie neapărat să aibă vreun standard.

Standardele ni le creăm noi. Nimeni altcineva. Noi suntem cei care facem alegerile. Noi ne creăm modul de a gândi. Noi, pur și simplu noi.

Hai să facem o bucurie cuiva, și nu doar acum că e luna cadourilor. Oricând simțim nevoia.

Și mai ales, să căutăm simplitatea chiar și din spatele unei cărți.

S-avem o inimă curată pentru ca să o putem umple cu iubire și fericire. Să le emanăm și să îi contagiem și pe alții.

Iar la final, să le adunăm zâmbetele în traistă. Ce ziceți, se va umple?

Atât.

+ muzică.

Lasă un răspuns dacă dorești!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.