Shuffle your mind [153]

Hello Sunday!

Iarăși am aterizat pe aici, Cu gânduri bune și o semi-răcoare (doar semi, că afară e … caniculă).

Aterizez după o săptămână plină, în care lipsa chefului de muncă m-a cuprins puternic. Nu cred că următoarea va fi altfel din punctul ăsta de vedere. Dar, voi face pe cât posibil să îmi înfrumusețez serile.

Așa cum plănuiesc de fiecare dată, pentru că doar serile îmi mai aparțin cu adevărat.

Că diminețile încep mult prea devreme.

Dar pentru asta n-am momentan leac.

Partea mea creativă a fost într-un impas …

… provizoriu, aș spune eu.

Telefonul mă tot avertizează de câteva zile:

* Sursă imagine: aplicația Backgrounds (de pe Android).

Iar eu arunc iar câte un gând spre planurile mele. Că dacă nu ar fi ele, de unde organizare?

Până în septembrie, când mă voi arunca fericită în brațele mării … alături de un concediu bine meritat, mă voi bucura de prezentul incert pe care îl am.

Câteodată ne ieșim din minți, uneori aruncăm cuvinte nepotrivite … poate avem nevoie de mai multă susținere sau înțelegere. Poate vrem să știm că avem pe cine ne baza în traiectoria noastră, din viitorul apropiat.

Arareori, ne resemnăm … că nu putem avea așteptări mai mari. Dar, trebuie să avem încredere … că lucrurile vor fi așa cum le visăm și le pictăm în căpșorul nostru plin de idei.

E shuffle-ul 153 …

Să ne lăsăm duși de val, să ne creăm zâmbetele fix așa cum ni le imaginăm, alături de cine ni le dorim cu adevărat, în locurile în care să simțim fericirea așa cum o merităm, să o simțim până în adâncul nostru.

Poate a fost doar încă o săptămână, dar cu siguranță a mai fost și un pas pentru planurile din viitorul apropiat. Pentru că da, cel mai bine e să ne rezumăm la ceva ce urma nu foarte îndepărtat.

Am de ceva timp salvată în ciorne, sintagma următoare, pe care am gândit-o în drum spre casă, într-o oarecare zi. Și pe care încă nu am reușit s-o public pe aici. Acum, cred că e momentul potrivit.

Plâng de fericire și râd la durere. că așa îmi place mie: să fac totul pe dos.

Atât.

+ muzică.

 

P.S. Find your way și fă totul pe dos.

Anunțuri

2 gânduri despre &8222;Shuffle your mind [153]&8221;

Lasă un răspuns dacă dorești!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s