Shuffle your mind [156]

Se face că e iar duminică. Săptămâna a trecut ca nevăzută. Nu voiam nici să înceapă.

Îmi este tare greu. Marți a fost cea mai oribilă zi din săptămână. Și uite că, nu a fost o zi de muncă. Ar fi fost mai bine să fie … Să știu că mă întorc acasă, și sunt toți prezenți. Dar nu vor mai fi.

Am lucrat apoi de miercuri până sămbătă inclusiv. Doar că, sâmbăta a fost fără chef. Absolut. Cum să lucrezi sâmbăta?

Eh, am trecut peste. Doar mi-a mai rămas ziua de azi, care e pe sfârșite.

O zi în care „fetele” (așa cum le denumesc eu – toate fiind „fete”) s-au pus să doarmă în șir indian. Cine sunt „fetele”?

Ei bine, ca și mostră am o poză.

Sunt 3 și sunt toate pofticioase și năzdrăvane.

 

Măcar, am reușit să îmi mai înfrumusețez serile… Așa cum am putut, cu prezențe dragi.

Puțin câte puțin, timpul va vindeca din răni și va lăsa amintirile acolo unde trebuiesc să fie.

Cade curentul, ma sperie momentul si tu nu stii
Urlă cimentul, se-ascunde prezentul pe campii
De azi nu se mai nasc eroi
Ține-le calea, răsună valea sub noi

Va fi interesant
Vin vremuri cu cer agitat 

N-am mai postat muzică de 2 săptămâni… Zilele trec, se duc …

Să facem din viața care ne-a rămas, o viață frumoasă. Cea mai frumoasă pe care o putem avea. Că o a doua șansă nu va fi.

Hugs for everyone. Free hugs!

Take one and share more. >:D<

Anunțuri

2 gânduri despre “Shuffle your mind [156]

Lasă un răspuns dacă dorești!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s