Ultima zi din an… 2018

Și iată că am ajuns și în ultima zi din an. De mâine începe o altă aventură.🙂

[începutul clasic al acestui tip de articol copiat din anii trecuți.]

Au trecut 7 ani de la prima revizie … că’n 2010 nu am făcut așa ceva.

De data asta nu mai repetat întârzierea, o întârziere pe care am avut-o 2 ani la rând (2013 și 2014). Anu’ ăsta chiar scriu în 31 decembrie.

Dar hai să văd ce o să iasă anu’ ăsta, așa ca de final.🙂

» am să încep prin a spune că nu am mai scris zilnic, absolut deloc; așa cum nici anul trecut nu am făcut-o (anul 2012 a fost unic în privința asta);

» numărul articolelor a scăzut puțin față de anul trecut și asta pentru că anul ăsta nu a mai fost la fel de productiv; 115 (în 2015), 116 (2016) 92 (2017) și 86 cu tot cu acest articol (2018); de asta sunt dezamăgită;

» am scris o poezie (sau amalgam de versuri), după cum am găsit prin arhiva blogului, și care este: Sunete pictate-n suflet;

» seria de articole Shuffle your mind au continuat, acestea ajungând la un număr de vreo 50 de articole, conform calculelor mele.  Adică, cu 3 mai puțin decât anul trecut și nu înțeleg de ce, dar sper că am numărat bine; am schimbat la un moment dat ziua de scriere din duminică în luni;

» am scris și am tot scris … dar atât de puțin;

» dar totuși, am dat replay-uri la extrem de multe melodii;

» am continuat noua serie de articole pe blog din categoria „Colecția mea muzicală de CD’uri” începută anul trecut; sunt fană CD’uri and music stuff așa că voi mai avea multe de scris;

» anul ăsta cred că mi-am crescut colecția mea de CD-uri cu peste 40, conform unei numărări rapide; wow, cele mai multe CD-uri adunate într-un an;

» colecția mea are peste 90 de CD-uri și poate fi găsită și aici (link) – atâta tot că nu am găsit chiar toate CD-urile acolo deși pe majoritatea da;

» un articol din cele câteva scrise din colecție, muncit și de suflet este: Colecția mea de CD’uri 💿 muzicale: Jazz, blues, rock, folk et bande dessinée;

» un articol drag mie: Dear insecurity [music inspiration] cu tot cu melodie;

» probabil că aș mai putea continua cu lucrurile legate de blog (deși nu prea mult, simt că am scris atât de puțin) dar am să scriu și „altele”;

Cum ar fi, pe alte planuri …

»  mi-am schimbat locul de muncă așa cum speram anul trecut și acum 2 ani; deși naveta e mai lungă ca oricând;

»  aș fi foarte aiurea dacă mi-aș dori la fel și anul ăsta? deși am reușit s-o fac și pe asta;

» am fost la niște super concerte: Alexandrina, Delinquent Habits, Damian Marley, Vunk (via Electric Castle); The Mono Jacks, Luna Amară, Jurjak, Geometric Vision, She Past Away, Rabia Sorda (de ultimele 3 voi zice în articolul cu Budapesta), dacă nu mă înșel iar au cântat cei de la Cargo cu ocazia unui eveniment, au fost și The Motans, să nu uit… Firma (genial concert) și Grimus; de asemenea să nu uit festivalul la care am fost unde ascultat așa: Vița de Vie, Subcarpați, Vanotek, Nervo, Ninho, Omul cu Șobolani, Șuie Paparude, puțin din Gojira & Planet H, Almud, Mahmut Orhan, David & the Six Martini, Jonathan Band, Vama, Goran Bregovic, ATB;

» wow, anul ăsta am ascultat la muzică live … și chiar uitasem de multe, cum uitasem de ATB care în seara asta va cânta de Revelion la București;

» dar, deși am vrut s-o ascult live pe Katie Melua sau pe cei de la Poets Of The Fall, nu mi-a ieșit; poate la anul că am văzut că vor concerta și la Budapesta;

» aș mai adăuga aici și teatru, că merită; puțină operă că iar merită;

» concediul meu n-a fost chiar așa cum mi-aș fi dorit, dar măcar l-am reparat puțin cu nebunia mea de a vedea cum e la un festival gen Electric Castle (chiar și pentru o zi);

» a fost un an cu suișuri și coborâșuri;

» a fost un an al schimbărilor, al rupturilor emoționale și al deschiderii sufletului către noi orizonturi;

» unii oameni mai și pleacă din viața ta, deși nu credeai că o vor face sau că lucrurile se vor întâmpla în modul ăsta;

» dar ce e bine, e că acele goluri mi-au fost umplute cumva și sufletul meu simte că zâmbește iar;

» îmi doresc ca în anul ce vine, ca această legătură sufletească să se dezvolte mai mult și să crească aducându-mi și mai multă fericire.

Cât despre planuri …

Am spus că voi citi mai multe cărți! Și că o voi face! Doar că am citit prea puțin (shame on me = nemulțumită).

Voi scrie mai mult și voi citi mai mult din ceea ce scriu alții. – asta rămâne valabil ca și în anii trecuți (2015 + 2016 + 2017).

Vreau să îmi fac mai mult timp pentru mine … și acele cuvinte pe care le tot repet: „yoga, chitară, poveste, muzică, zâmbet, ceai, teatru, carte, natură”, să își facă prezența în viața mea ca o rutină zilnică sau săptămânală, în funcție de caz. – păstrez și asta, că îmi doresc ca mai multe dintre elementele prezentate să devină o rutină.

Dar, voi aduce optimismul … și îl voi emana din toții porii! Voi aduce fericirea în viața mea mai mult decât am făcut-o până acum. – pe asta o las iar deși e din 2015. Dar de data asta pentru că vreau să-mi reușească anul ce vine.

Voi fi eu, aceeași eu … banală și simplă Cristina. – again, trebuie neapărat să rămână valabilă fraza. (tot de prin 2015).

Acea Cristina care nu și-a pierdut speranța și care și-a cumpărat ieri un stilou … pe care să îl folosească în acel caiet care abia așteaptă să fie scris. Va fi o poveste. Va fi. „Gândurile unui jurnal ruginit”. O idee pe care o am, cred că din 2012-2013 și care va deveni o poveste. Pe asta  am tăiat-o, dar totuși o păstrez pentru că povestea va fi scrisă cândva. O păstrez și acum în 2018.

În anul ce vine vreau să lupt mai mult pentru fericirea mea și pentru starea mea de bine. Să nu mai pun fericirea altora pe primul loc. Să fiu eu mulțumită cu mine. Să fac tot ce trebuie ca să am un an bun.

Dacă totul va fi conform planurilor, Paris va fi din nou pe listă pentru câteva zile. Și pentru că nu-mi mai fac planuri aiurea, voi face să ajung la concertul Katie Melua din iulie de la Budapesta și a celor de la Poets of the fall din aprilie. Cum? Voi cumpăra biletele din ianuarie și indiferent ce se va întâmpla, eu voi merge! The best solution for everything e să pui punctul pe i și să faci acele lucruri. Timpul e prea prețios pentru a fi irosit.

Smile and fight! Do it!

Mulțumesc tuturor care mi-au fost alături în acest an și mai ales, tuturor celor care mă citesc! Cu siguranță nu scriu cele mai faine chestii și nu sunt super wow, dar sunt eu și chiar mă bucur că sunteți aici și că mă încurajați să scriu chiar și printr-un simplu like! Guys, you rock! (e din 2017 dar se potrivește de minune și acum).

Atât.

+ muzică. o melodie de la Muse. Pentru că mă inspiră, îmi place foarte mult și e un mesaj pentru anul ce vine și nu numai.

Get up and fight

 

7 gânduri despre “Ultima zi din an… 2018

Lasă un răspuns dacă dorești!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.