Shuffle 🔀 your mind [293]

E luni. E seară și am aterizat pe aici. Am zis că scriu de dimineață, dar nu a fost să fie.

S-a mai dus o săptămână amestecată cu muncă și stat acasă. De mâine iar pe baricade, câteva zile și apoi vom vedea ce va fi.

O săptămână în care am mai recuperat din scrisul pe blog și-n care am gătit mai mult. În care am făcut și lucruri pentru mine și-n care mi-am luat doza de iubire.

O săptămână plină de incertitudini așa cum se anunță și cea de acum.

Dar, capul sus… și multă încredere că va fi mai bine, cumva, cândva. Că vom scăpa de toată nebunia asta.

Ieri ar fi trebuit să mă întorc dintr-o călătorie care nu a mai avut loc.

Astăzi scriam de cât de fain a fost, doar că, chiar de nu a fost să fie… voi spune că am încercat să-mi înfrumusețez zilele altfel.

Trebuie să ne adaptăm situațiilor, să fim împăcați cu noi înșine și să gândim la un viitor mult mai optimist și pozitiv. Pentru că va fi.

Iar de nu, îl vom face să fie.

O bucățică din meniul de azi: tortilla. Mi-am adus aminte că au trecut vreo 2 ani de când nu am mai făcut și că îmi place. Astfel că, am făcut-o conform pozei de mai jos.

Printre altele, mă bucur că am reușit să finalizez articolul cu ultimul CD al celor de la TMJ și vor mai urma și altele. Mai am un articol pe rol care va fi finalizat zilele astea, after work… bineînțeles.

Mă bucur și de inspirația lirică pe care am avut-o cu ultima poezie scrisă, din ultimul articol. Sper să am mai des astfel de inspirații.

Adun părțile bune și le multiplic, măcar mental. Îmi alung visele urâte avute și dau frâu liber celor mai frumoase vise posibile, care vor deveni realitate. Keep hoping.

Așa e cel mai bine. Alături de o muzică inspirațională.

Atât.

+ muzică. mai jos.

So many restless sleepless nights
Watching shadows tracing lines
With such a wretched racing mind
And all these dreams of the worst kind

Hoping there’d come a peaceful day
When all this fog would fade away
Who knew this angel find a way
To take this mind and make it safe

P.S. With you, everything will be better.

Lasă un răspuns dacă dorești!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.