Shuffle 🔀 your mind [341 + 342]

Hello everyone! Se face că e luni, un luni întârziat, căci iarăși amestec 2 shuffle-uri într-unul. Nu pentru că asta mi-a fost dorința ci pentru că așa a fost să fie.

Am avut parte de o săptămână stresantă, în care am muncit și sâmbăta iar energia mea a fost undeva sub nivelul minim.

Dar, acum sunt din nou aici… Privindu-mi tatuajul îmi vine să apăs pe un buton special denumit chiar „shuffle”. Ce mi-aș dori să se întâmple? Pur și simplu să se deschidă laptopul direct pe blogul meu și eu să scriu. Sau să apară un caiet cu un pix și eu să scriu. Să scriu despre orice îmi trece prin cap.

Săptămâna trecută făcând un sharing cu două povestioare mai vechi de-ale mele (pe care le-am și recitit – povești din categoria „O poveste într-un capitol”: Un drum greșit, de timp oprit și Două decizii comune), am primit o reacție pe care nu o așteptam. Una care m-a umplut de o stare din aia în care „eu vreau să mai scriu povești”. Încurajarea care îmi lipsea. Mai ales că sunt povești de prin 2011, cu siguranță aș scrie la un alt nivel.

De asta, am să-mi fac mie singură o provocare. Cea de a scrie o povestioară îmbinată cu poezie. Ideea mi-a venit acum pe loc. Iar titlul la fel, tot acum… să fie „Curajul de a îndrăzni”.

Oricine se simte inspirat, poate să folosească titlul pentru ca să-și creeze propria poveste. Mi se pare chiar interesant.

În ultima perioadă am trecut prin tot felul de stări, de la bine la rău, de la dezamăgire la speranță, de la zâmbet la tristeți, de la trăiri intense la vise îndrăznețe. Și multe altele…

Se adună atât de multe încât uit lucruri importante de menționat, cum ar fi acela de a intra în posesia noului album și nu oricum, chiar vinyl al minunatei Katie Melua. Și încă câteva CD-uri de la HIM (cu dorința de a-mi completa colecția) și unul de la Billy Idol.

Sau că am terminat primul meu puzzle…

Sau că m-am reapucat de citit mai serios…

Sau că încep să simt ceva ce n-am mai simțit de atât de mult timp…

Dau la o parte toți nervii care m-au înconjurat în perioada asta și mă arunc în brațele potrivite și știu că există totuși măcar o mică speranță că soarele poate va apărea și pe strada mea.

Dar până atunci lucrez la cea mai bună versiune a mea…

Acum, ascult pe repeat aceeași melodie încă de când m-am început de articol și cu siguranță voi adormi cu ea în urechi. E mult prea superbă și mă înnebunește cu fiecare sunet.

I, I get lost in a fever like I’m
Rolling dice on the pavement now
And I, I could tell you every evening
It’s just nothing more than a thought in my mind
And I, I’ve been strolling these streets like
I’m walking around in some kind of dream
I can’t help wondering at the feeling that we’ll
Never know if we don’t say what we mean

Cause you
Steal my heart away
Every time
Right down the line

Take it all the way
Turn and run away
Steal my heart away

Atât.

+ muzică mai sus.

2 gânduri despre “Shuffle 🔀 your mind [341 + 342]

Lasă un răspuns dacă dorești!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.