Shuffle 🔀 your mind [344]

Hello everyone! E seară, e luni iar eu nu sunt o întârziată. Știu că am tot fost în ultima perioadă dar e timpul să mă redresez.

Tocmai s-a dus o săptămână plină, cu stat la ore, cu mai puțin timp liber pentru mine în cursul săptămânii. Dar, în același timp o săptămână în care am făcut 11 anișori de scris pe blog. Nu știu unde s-au dus anii ăștia, unde am dispărut sau unde m-am pierdut pe drum.

Am avut ani în care am scris mai des, unii în care am scris mai puțin. Iar anul ăsta, deși mi-am dorit să-l repar, am adunat multe absențe și întârzieri. Pe alocuri m-am simțit și lipsită de motivație, obosită psihic, aflându-mă într-o continuă neînțelegere interioară. Îmi tot zic că îmi îngrijesc simțurile, că nu mă mai las dusă de val și nu le mai las să zburde atât de ușor într-o lume plină de nepăsători.

M-am trezit că sunt în week-end, obosită, cu zeci de întrebări fără răspuns la purtător și în același timp motivată. O motivare din aceea în care am vrut să fac o schimbare pentru psihicul meu. Și am reușit. Să fac prima mea pâine (dacă tot nu prea consum și nicidecum albă), să mă pierd în cei peste 12 km de mers pe jos, să-mi reîncep activitățile. Gen să fac noi provocări și să îmi stabilesc altele. <Cu ocazia asta vreau să-i mulțumesc unei persoane dragi mie care m-a ajutat să fac cei 12 km.>

Mi-am recitit un articol de anul trecut Shuffle 🔀 your mind [308] – traiectoria unui drum la pas (click the link) și mă simt mult mai motivată. M-am gândit de ieri la un nou plan pentru anul acesta: acela de a face pe un nou traseu 40 sau 50 km, cât va fi să fie. Într-o zi de iunie sau iulie, când nu-mi va zdruncina soarele prea puternic corpul sau ploaia simțurile.

Vreau o nouă aventură, poate că anul ăsta nu la fel de singură ca cea de anul trecut, dar indiferent, ea va fi prezentă iar eu o voi consemna. Mă iscălesc, așa cum o fac de obicei dar, preluând mesajul de la articolul menționat mai sus.

Cu toată oboseala care mă înconjoară și munca care mă acaparează, mă simt motivată. Și zâmbesc. Căci știu că sunt pe drumul cel bun. Că știu că mâine o să termin cartea începută de citit și voi începe alta. Că știu că fiecare pas pe care îl fac e unul pozitiv.

Având astăzi o discuție cu o persoană necunoscută (ce să fac, mă bag în seamă cu taximetriștii), am stat și m-am gândit la cum ar fi să scriu mai multe poezii. Nu doar așa frânturi printre articole. De la contabilitatea mea stupidă pe care am ajuns să nu o mai suport, am zis că și de cealaltă parte, o fire creativă și mai scriu și poezii uneori. M-a întrebat cum mă cheamă. Îi spun Cristina. „Și numele de familie?” Îi răspund și-mi zice „Dar nu am auzit de tine, de x știu că scrie.”

Dar eu nu am publicat nimic, scriu doar așa, mai mult pentru mine.

Ce-ar fie să fie un „încă nu dar cine știe”? Ce-ar fi să-mi adun și mai multă motivare și să studiez mai mult ca să pot să-mi găsesc și mai bine cuvintele pe care să le transform în poezii săptămânale?

În articolul de azi mi-am oferit multe obiective dar, legate de lucrurile care îmi place să le fac. Și dacă o să simt că nu mai pot sau cedez… sau mă pierd pe undeva, am să-mi ridic capul sus și am să-mi zic „Eu nu mă las! Eu vreau, eu pot, voi reuși!”

Ceea ce îmi doresc să faceți și voi, să nu renunțați niciodată. Și dacă e ceva în lumea asta care vă place foarte mult să faceți, nu stați pe gânduri. Viața e mult prea scrută ca să o trăim în regrete.

Nu aștepta ziua de mâine, fă-o azi!

Am să dau drumul la muzică și mă duc să-mi fac exercițiile.

Astăzi visez că adulmec mirosul naturii, pierdută undeva pe-o pătură. Închid ochii și sunt acolo. Tot ce simt e o fericire interioară care mă cuprinde. O strâng în brațe și nu-i mai dau drumul.

i still feel alive
when it is hopeless, i start to notice
that i still feel alive
falling forward back into orbit

Atât.

+ muzică mai sus.

2 gânduri despre “Shuffle 🔀 your mind [344]

  1. Hello Cristina – what a lovely surprise to see you on my website!
    So it’s been 11 years since you started! Well, at least I can tell you that Google translate works much better with Romanian these days.
    Talking about anniversaries – can you imagine that I will be 80 years old next month?
    I’m pleased that you are doing exercises it is so important – these days I struggle with a walking stick to walk 10 or 20 meters – I wish I had done more exercise when I was able to.
    Nice that you are writing poetry now – I seem to be doing that too. Not one a week at the moment but I hope to get back to that soon. I am writing again after nearly a year of almost nothing – so far things are going well, hopefully.
    Lovely to hear from you – stay away from viruses if you can (both Jackie and I have had our vaccinations)
    Stay well!

    1. Hello David, glad to see you again! I was checking for you to see if you write anymore. I was happy to see that you write poetry. Meanwhile Google Translate got better. It has more to improve but it’s on the right path,
      Wow! 80 years? I have just 50 less than you. 🙂 I wish you more and more years from now on!
      No matter what, you kepp waking even with a help. That’s the most important thing. You never give up and this is admiring!
      I’m not really writing as I would wish but I never give up either.
      It is lovely to hear from you too! Stay well and safe!

Lasă un răspuns dacă dorești!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.