Shuffle 🔀 your mind [355+356+357] – what’s wrong with me?

Hello everyone! E seară, e luni… dar un luni foarte întârziat. Am aterizat după 3 săptămâni.

Nu mi-aș fi dorit să fie atât de multe dar, uite că s-au tot adunat.

Încerc să-mi caut cuvintele pierdute într-o tăcere absolută. După niște momente lungi, găsesc oportună întrebarea:

Are you happy?

Înghit în sec. Nu răspund. Dau drumul la muzică. Pentru azi am pregătit niște Andy Black (solistul de la Black Veil Brides).

When we were young we knew everything
Strength from our innocence
Taught us to paint with our words
As we grow tired and jaded
The colors are faded
Fire will no longer burn
All the anger and hunger
That shapes our desires
Hanging to hope by a string
Never had thoughts of the future
Knew we’d never get there
We are the kings of our dreams

Ce-am făcut de când n-am mai scris? Multe și puține. Munca m-a prins doar cu zile pline și obositoare… iar schimbarea orarului la tramvaie (mai rare evident) m-a ambiționat ca în unele zile să merg direct de la lucru la sala de fitness.

Revenirea după mai bine de un an a fost ceva de genul: „nu știam că mi-a fost atât de dor și cât de mult mi-a lipsit”.

Se întâmplă câteodată să ne fie teamă să revenim la lucrurile care ne făceau atât de multă plăcere… cum e sportul, cum e scrisul, cum ar putea fi multe altele. Ne închidem într-o carapace din care ne e greu să ieșim. Sau, cel puțin, eu așa mă simt.

Mi-aș dori să pot să nu mai am atât de multă încredere în oameni. Mi-aș dori să nu-mi mai pese falsurile pe care mi le aruncă în față. Mi-aș dori să fiu mai insensibilă. Să pot să dau skip la tot ceea ce e negativ.

În ultimele săptămâni am încercat să mă regăsesc. Am încercat să învăț să merg cu trotineta electrică unde, încă am probleme cu echilibrul. Așa cum e și în viață unde, simt că-mi pierd echilibrul atât de ușor. Iar, la o viteză mai mare, unde ar trebui să fiu mai stabilă, îmi vine să sar și să mă feresc de obstacolele create de mintea mea.

Am terminat un puzzle la care nu-i găsesc o piesă. Ori nu a fost, ori s-a pierdut pe undeva. Dar, indiferent, munca depusă își merită rezultatul. Căutăm cu atâta ardoare perfecțiunea și ne ferim de eșecuri încât nu mai realizăm, că lucrurile așa cum sunt, în imperfecțiunea lor sunt frumoase. Ajungem la frustrări, de ce să ni se întâmple tocmai nouă una ca asta… de ce aia, de ce cealaltă. Pentru că. Și atât.

Nu cred că e vreun răspuns mai complex. Căci dacă ar fi să fie, ar fi unul imaginat de noi înșine. Nu avem cum să știm de ce ni se întâmplă toate lucrurile respective. Dar, putem alege cum să reacționăm la ele și cum le lăsăm să ne afecteze.

Eu, în momentul de față, nici nu mai știu cum să reacționez. Pot doar să duc o luptă continuă cu mine însămi, în fiecare zi, ca până acum.

Atât.

+ muzică. mai sus. și niște versuri din melodie mai jos.

You know we can run ‘til the day that we’re dead
Or stay here and fight and pretend we’re not scared
Can we make it back to the heroes we were?
‘Cause we can scream ‘til the world has gone deaf
Fall on our knees if that’s all we’ve got left
Can we make it back to the heroes we were?

Lasă un răspuns dacă dorești!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.