Shuffle 🔀 your mind [361+362+363] – întârziere printre călătorie

Hello everyone! E seară, nu e chiar atât de târziu, atâta tot că eu am aterizat pe aici după o pauză destul de lungă.

Am adunat puțin concediu, niște muzică de la un festival, un alt week-end plin… și uite-mă aici.

Dansez printre cuvinte, gânduri, vise… mă întreb cât sunt de reale toate. Zâmbesc și mă simt bine.

Simțeam nevoia să mă deconectez, să mă duc pe alte tărâmuri, să simt cum mă înconjoară natura, să uit de tot ce însemna muncă, chiar și orașul meu… pentru câteva zile. Drumul a început anevoios, cu o întârziere marca CFR de o oră. Dar, chiar și așa, am ajuns la destinație cu bine. Am coborât din tren și nu-mi venea să cred că sunt acolo. Priveam în jurul meu și totul îmi era străin dar, în același timp îmi transmitea o stare atât de bună.

Un drum pe care îl faci de unul singur, poate fi atât de anevoios dar, e un pas bun spre regăsire. Câteodată ne pierdem atât de mult, încât uităm de noi înșine și cât de importanți suntem. Chiar suntem!

Azi, scriu despre trăiri, simțuri, mici povestioare… 3 săptămâni pot părea puține. Nu sunt.

Undeva prin Șuncuiuș, pe-un drum de dat… căci asta mi-a fost destinația. Drumuri care duc spre multe căi.

Ajunsă târziu, n-am dat decât o tură scurtă și apoi m-am întors la cazare. Acolo, am cunoscut oameni faini cu care mi-am mai petrecut serile pe terasă.

A doua zi, m-am echipat de-o drumeție și-am pornit la drum. Știam unde vreau să ajung, spre niște peșteri… dar, nu aveam un traseu specific. Așa că, am ajuns într-o zonă în care am putut vedea satul de sus. Dar, până să urc, am dat de o bătrânică simpatică cu care am intrat în vorbă. Avea 90 de ani, singură, rămasă fără soț de vreo 20 de ani, fără copii. Îi puteam citi tristețea în ochi când îmi povestea despre ea. Și în același timp, i-am simțit bucuria când am luat-o în brațe. M-a întrebat când o să mai trec pe la ea… o întrebare care m-a marcat și mi-a lăsat cumva niște urme în suflet. Am reușit să o regăsesc seara, să mai stau la un pahar de vorbă cu ea. Eu care, n-am o memorie atât de bună și sunt cam pierdută când vine vorba de orientare, am mai știut cam pe unde stă. S-a bucurat mult când m-a văzut, m-am bucurat și eu. Ceea ce îmi pare rău e că a doua zi dimineața când m-am dus să văd dacă e pe afară, nu era. Am plecat fără o mai revăd dar, cine știe. Poate mă reîntorc pe acolo și-am să o mai găsesc. Măcar pentru încă o îmbrățișare.

Cu siguranță, dacă nu aș fi luat-o pe drumul ăsta nu aș fi ajuns să am un astfel de piesaj mirific… de vis.

Și-am mers, în ziua aia chiar 15 km și mi-a plăcut tot ce-am văzut, chiar dacă soarele era puternic. Nu mi-a păsat de nimic. Am ajuns la peșterile la care am vrut să ajung.

Am reușit să fac ce mi-am propus. Și m-am simțit atât de bine. Atât de eu, într-un loc atât de necunoscut.

A doua zi am luat-o către alte direcții, o localitate de pe lângă Șuncuiuș, aceea fiind Vadu Crișului. La pas, așa cum îmi place mie. Cu dorința de a ajunge la peșteră și la cascadă.

O multitudine de culori, pur și simplu: minunat.

Drumul lung ce părea că nu se mai termină a avut un final extraordinar și asta se poate vedea prin pozele următoare:

Cascada Vadu Crișului, atât de frumoasă… a meritat fiecare pas ca să ajung acolo. Am avut ce urca și coborî. E un traseu care te provoacă dar drăguț. În ziua aia am făcut aproape 22 km.

Am mers prin tot felul de locuri deși habar nu aveam ce sunt, m-am azvârlit la un moment dat pe o pătură și am lăsat soarele să mă cuprindă. Simțeam cum nimic nu mai conta, că totul e atât de fain, că sunt fericită, că natura mă iubește iar eu sunt atât de liniștită. Oricât de multe gânduri mi-ar fi trecut prin cap atunci, ceea ce e clar, e că au fost pozitive.

Am traversat podulețe, am căutat gara, am așteptat trenul… să mă reîntorc la cazare. Era deja seară și simțeam cum ceasul ticăie, că următoarea zi mă reîntorceam în orașul meu. Dar, am profitat până în ultima clipă de peisaje, deconectare, stările trăite, de tot ce am fost eu acolo.

Și a fost atât de fain că mai vreau. Mai vreau să privesc cerul, să ascult cum îmi vorbește natura, să nu mai știu nimic de mine… Mai vreau să mă pierd printre copaci, printre locuri necunoscute care abia așteaptă să fie descoperite.

M-am reîntors pentru un festival din orașul meu, de 3 zile pline de muzică. Îmi era dor de concerte, să o simt cum îmi inundă urechile. Niște Subcarpați, Outlandish, Golan, John Trend & Jay Ko, Dirty Nano, Mahmut Orhan…. plus alții. Oricum, nu am stat până dimineața devreme.

Deși, la cât de studentă par a fi și mă amuză, zău de nu. Pe când să-mi iau bilet direct din tren, de cel puțin 3 ori ba am fost întrebată de carnetul de student, ba dacă sunt studentă. Nu mai sunt de câțiva ani. Dar, am zâmbit de fiecare dată.

Între timp am revenit, fără nici un chef la muncă. Dar, chiar și așa, mi-am făcut week-end-ul următor extraordinar. Începând de vineri seara când m-am lăsat dusă de val, preț de câteva ore care au fost fix așa cum nu mă așteptam..

Uneori, avem nevoie doar de-o îmbrățișare să ne cuprindă,
Să simțim căldura unei mâini, să o lăsăm să ne atingă...
Uneori, doar privim niște ochi ce par a fi acasă,
Și atunci știm, că fericirea-n suflet ne-a fost aleasă.

Ce va fi să fie, va fi, prezentul e cel care contează,
În cartea noastră a vieții, trăirile ni se notează.
Iar noi o scriem prin alegerile pe care le facem,
Și prin toate lucrurile pe care, cumva, le atragem.

Eu am ales să-mi simt sufletul plin de bucurie, într-un moment în care nu am știut ce va urma. Și nici n-am vrut. La câte zâmbete am avut, până și fericirea s-a întrebat cum de o lasă să mă cuprindă atât de mult. Poate părea banal dar, nu e un 21 oarecare… e un 21 plin de culoare. E atât de fain să privești luna în timp ce inima îți bate tot mai tare…

Să luptăm pentru ceea ce ne dorim, să visăm și să ne facem visele să devină realitate. Să oferim acea îmbrățișare atunci când simțim să o facem. Nu costă nimic dar, putem provoca atâtea zâmbete.

Mi-am continuat week-end-ul cu vizita unei prietene de suflet, care mi l-a umplut și m-a făcut să mă simt super fain. Așa, am ajuns la un mic shopping… chiar și de muzică. Dar, la super preț. Mai am un singur album de ascultat. Pe celelalte le-am nimerit extraordinar de bine.

Așa că, să vină muzica… Pentru azi, am ales In the woods, de la Hollow Coves care sună mișto.

The cold night takes us to a place to escape the chill
Tucked up somewhere in the woods on a hill
Wake up feeling the cold in between our toes
Is there a way back? Nobody knows

Un articol destul de lung, prin care am încercat să cuprind stări, trăiri, momente, locuri… din ultimele 3 săptămâni. Ca o revenire în forță. Ca un semn al prezenței mele.

Atât.

+ muzică mai sus.

4 gânduri despre “Shuffle 🔀 your mind [361+362+363] – întârziere printre călătorie

Lasă un răspuns dacă dorești!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.