Shuffle 🔀 your mind [364+365+366] – … –

Hello everyone! E seară, e un pic târziu, atâta că e deja marți. Un marți foarte întârziat.

Au fost 3 săptămâni nebune… de muncă, cu zile care m-au dat puțin peste cap. Dar, cu altele care au fost extraordinare.

Se întâmplă ca unii oameni să aibă un comportament așa cum nu te așteptai să-l aibă careva. Să privești cum minciunile ies la iveală și lipsa curajului pe care o au, să facă o combinație bună cu lipsa respectului. Probabil că e și vina mea. Aceea de a mai crede în oameni. Dar, o experiență proastă nu ar trebui să-mi influențeze celelalte experiențe.

Mi-am ales un mod de revenire excelent: acela prin a face multă mișcare. Având în vedere faptul că mi-am dorit cei 50 km și anul ăsta, făcuți la pas am zis că e momentul potrivit. Așa că, într-o duminică însorită am străbătutul orașul în care locuiesc la pas. De data asta am avut o companie extrem de faină care mi-a făcut ziua de-a dreptul o reușită absolută. Ce e drept, pe la 42 km am avut o traiectorie mai dificilă. Ploaia a fost și ea prezentă. Dar, nimic din toate astea nu m-au oprit să-mi finalizez ziua, uitându-mă la brățara de pe mână și să văd 50 km.

Încă o reușită pe listă. O să mai vreau anul ăsta să mai fac un traseu de genul dar cu puțin mai mult antrenament.

Și apoi zile pline, mult sport, week-end-uri faine… două chiar cu muzică! Îmi era dor de concerte, atât de mult. Într-unul operă. În altul rock: Luna Amară, Celelalte Cuvinte, Țapinarii, Coma.

Chiar și așa, am simțit într-un fel sau altul un gol în mine și o lipsă de concentrare care m-a determinat să-mi las scrisul deoparte. Că nu am fost în stare să o fac. Aș fi scris poate, după experiența aia nasoală lucruri triste, depresive – n-am vrut. Apoi, eram bucuroasă de reușita mersului pe jos – mi-am amestecat trăirile și am înghițit în sec. Dintr-o zi în alta, s-a făcut marți. După 3 săptămâni. Am zis că e timpul să-mi revin, să fac lucrurile care îmi plac, să SCRIU. Să fiu eu printre cuvinte, versuri, ce-o fi să fie. Să mă impulsionez și să nu mă mai las dusă de valul în care îmi deschid blogul să scriu și apoi, ajung să închid laptopul cu regret. Nu mai vreau regrete de genul.

E totul din vina mea și mai ales pentru felul în care las să mă afecteze anumite lucruri din viața mea. Loviturile primite ar trebui să mă ridice și mai mult, nu să mă doboare. Iar, comportamentul oamenilor asupra mea nu reflectă altceva decât ceea ce sunt ei de fapt.

Bun simț să ceri e inutil. Cei care nu-l au, nu au de unde să facă rost de el… dacă nici nu vor.

Experiențele te întăresc. Te fac mai puternic. Îți deschid ochii.

Alegerile pe care le face, sunt ale noastre și trebuie să ni le asumăm. Doar noi înșine. Să ne pese doar de părerea noastră pe care o avem față de noi. Oricine ne poate râde în față dar nimeni nu trăiește ceea ce trăim noi. Ca un fapt divers.

Acum, mă simt pozitivă, dornică de cât mai multă mișcare și de un final de săptămână extraordinar. Las munca la o parte și mă pun în prim plan. Așa cum ar trebui să o fac de fiecare dată.

Dau drumul la muzică…

I’ve got no time for toxic people

Take a look outside, it’s a beautiful day, yeah
Yeah, it’s a beautiful day, yeah
I’m gonna keep it that way, that way, ayy
Take a real good look, it’s a beautiful day, yeah
Yeah, it’s a beautiful day, yeah
I’m gonna keep it that way, that way, ayy

Așa cum spun și versurile celor de la Imagine Dragons, nu am timp pentru persoane toxice. Ca o idee, mai bine le dau la o parte din viața mea, când simt că devin toxice. În modul ăsta, evit multe suferințe, nervi și stări aiurea inutile.

Pentru că, I take a look outside, it’s clearly a beautiful day.

And I’m beautiful. You are beautiful. We are awsome.

Atât.

+ muzică. mai sus.

Lasă un răspuns dacă dorești!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.