Mă deghizez în zâmbete, lăsând aparențe să mă înconjoare.
You don’t have to know how I feel.
Am buzele petcetluite, pline de tăcere.
Deși îmi vine să strig, lipsită de putere.
Se învârt atâtea în jurul meu, cad picuri pe sufletul meu.
It seems like there is no good future ahead.
= Katie Melua.
sau cifra x. Dar ar fi doar un calcul matematic simplu și banal. => copy/paste din articolele mele din ultimii doi trei ani fix din aceeași dată: acesta (2014), acesta (2015), acesta (2016).
Am să copiez câteva din gândurile din 2014 … pentru că se potrivesc atât de bine. (frază copy/paste din 2016). Continuă lectura
War inside my mind, behind my eyes, is coming down
For the thousand time, I feel too numb, to even mind
Dau pe replay melodii de la Aurora, oprindu-mă la melodia „Lucky” care mă face să spun și eu:
And I feel the light for the very first time
Not anybody knows that I am lucky to be alive
Îmi mușc buzele pentru a nu știu câta oară. Cuvintele mi se preling prin gânduri de parcă ar fi picuri de ploaie …
Care nu se mai opresc … cumulându-se într-o gălăgie abruptă.
Cine sunt? De unde vin? Și încotro mă duc?
Mă prefac în tăceri pustii.
Nu-mi răspund.
Tic-tac. Zbuciumul sună. Un non-apelant, aparent anevoios încearcă să deslușească vreun mister.
După o săptămână full of work (mai ales joi… am plecat la 6 dimineața spre lucru și am ajuns la 10 seara – și asta ca să pot fi liberă și vineri) am decis să îmi fac o poftă pe care o aveam de câteva zile bune (de când văzusem o rețetă într-un clipuleț – pe care de data asta l-am salvat).
Pentru că e simplă, sănătoasă și delicioasă, m-am gândit să o împărtășesc și cu voi!
Sursa: Buzzfeed
Eu am încercat prima variantă.
Ingrediente: 2 banane decojite, 2 ouă, esență de vanilie, jumătate de cană de fulgi de ovăz, 1 linguriță de scorțișoară Continuă lectura
Un sfert de secundă … mi-e de ajuns să te privesc și să știu care îți e locul în inima mea. Un sfert de secundă … mi-e de ajuns să visez. Un sfert de secundă … și știu pentru ce merită să lupt. Un sfert de secundă … e pe repede înainte. Merg doar în față, ținându-te de mână. În direcția potrivită.
Cuvintele de mai sus nu au vreo legătură cu melodia, dar m-a inspirat. După zeci de replay-uri.
Azi vreau să rup secundele în sferturi.
Ne învârtim în cerc
Sunt o bucățică dintr-un zombie, în care nivelul oboselii a crescut maxim.
Toate astea din cauza jobului la care trebuie să stau ore suplimentare inutile… Au venit „the big bosses” și ei cred că ne pot juca pe degete fix cum au vor cu testele lor până seara târziu. La care eu nu am de a face … dar cu greu evadez.
Crazy week. Abia duminică pleacă. Așa că și mâine trebuie să semnăm prezența…
Câte înjurături pe ascuns și-au luat. Nu doar de la mine. Ci și de la mulți alții.
O fac intenționat.
Azi deja era ora 8 jumate trecut. Pleca o colegă cu mașina spre oraș. Am zis să merg cu ea și să nu o aștept pe cealaltă. Pe când să mă cer … mai că nu voia să mă lase. Noroc să s-a băgat colega „las-o să plece”. Continuă lectura
O zi care începe prost, poate avea și un final fericit.
Ca cea de azi. Începând cu pierderea tramvaiului mega matinal, care nu întârzie … ci vine mai repede decât vine în mod uzual. Programul oricum nu-l respectă. Sau poate au orarul propriu.
Și apoi, pe când să mă întorc acasă de la job, zic să mă duc câteva stații mai în față până la un supermarket. Din punctul în care eram erau 3 posibilități. Una era să iau un tramvai care merge spre centru (unul care eventual mă și ducea acasă), altul care merge până într-un sens giratoriu – fix unde era supermarketul – (de unde o ia în altă direcție – alt cartier) și alta … să iau un tramvai care mai mergea o stație în față și apoi o lua la stânga un alt cartier mai mult necunoscut pentru mine. Cum tramvaiul meu mai avea vreo 10 minute să ajungă, am zis că îl iau pe cel care trece prin sensul giratoriu și cobor acolo, fug până la supermarket și apoi vin să îl iau pe cel de care am nevoie să ajung acasă. Continuă lectura
Pentru că o zi proastă, merită menționată într-un articol, scris pe fugă în pauza de masă.
Simt că nervii mei au atins cote maxime și cu greu mă abțin să nu explodez întru totul.
Aș vrea să fug cât văd cu ochii, să nu mai știu de mine, să nu mai știu nimic.
De-aș putea, aș da timpul pe repede înainte ⏩, să mă aflu într-o altă perioadă, zi ce-o fi… mai liniștită, mai fericită.
Pustiu.
Fără muzică.
„Îmbrățișează-mă cu toată puterea ta …”
Și apoi sărută-mă. Așa cum doar tu știi să o faci cel mai bine.
Mă las pradă brațelor tale. Nu doar azi, ci de oricâte ori se poate.
Vibrez… cuvintele îmi sunt tăcere iar tu liniște.
