Iar nu am titlu, deși am!

Dacă aș putea să mă feresc de tot ce înseamnă gânduri, probabil că nu aș mai avea această mică cutie cu gânduri. (păcat că nu e .ro)

Am dorințe, poate prea multe și nu știu cât de mult ar merita puse în aplicare. Dar poate că satisfacția personală ar trebui să primeze, indiferent de efectele aplicării dorințelor. Având mereu un „alții” în față nu poți reuși să faci această transformare din „dorință” în realitate.

Întrebându-te „de ce aș face asta?” pur și simplu cauți scuze printre îndoieli. Sau cel puțin mie așa mi se pare.

Încearcă, riscă … cu mult curaj! E 2013 și știi că 2014 e doar la o aruncătură de băț. Așa cum au fost și anii trecuți. E ciudat să vezi hârtii scrise prin anii 2000 (de tine) și să știi că nici nu-ți imaginai anul ăsta în care ești acum.

Parcă ceva o ia razna. Mult prea mult. O iei și tu, negăsind o soluție prin care să poți să te strecori ca un „om invizibil” care nu ești.

Și atunci? Ce rămâne de făcut?

Rămâne să faci în așa fel încât să nu te mai simți „vinovat” pentru toate aceste dorințe neîndeplinite.

Atât.

+ muzică.

pe repeat.

_uVideoPlayer({‘url’:’http://www.youtube.com/watch?v=cIVIKdqxXp8′,’width’:’425′,’height’:’355′},’scr31661uQ7Eq’);
 


Și da, „iar nu am titlu, deși am!” – e tot un fel de titlu. Negăsind unul potrivit pentru gândurile astea spontane și fără prea mare importanță, am ales să fiu 1% originală.

Mă întreb oare dacă e bine că tot scriu zilnic sau poate, „nebunia” asta e atât de greșită încât scrisul zilnic nu e tocmai o soluție. Mai ales, când sunt atâtea „aberații”. Mintea mea mă face să cred că tind să devin prea personală, așa cum nu eram pe la începuturi.

Atâta timp cât critici nu primesc (deși aș merita) probabil că, totuși nu e atât de rău.</div

Răceală …

Răceală într-o zi de iunie, cine ar fi crezut?

Respir cum pot, cu greu și îmi adun toată lipsa de chef la un loc, regăsindu-mă plină de „fără chef”.

Tocmai din acestă cauză sunt puțin cam întârziată cu toate și reacționez după mai mult timp.

Ceea ce reușesc să fac e să mă pierd printr-un „replay excesiv”.

=>
_uVideoPlayer({‘url’:’http://www.youtube.com/watch?v=W5nrAHk_x8M&#8217;,’width’:’425′,’height’:’355′},’scr711f1uQtX4′);
Îmi imaginez că de fapt e frig și iarnă dar, o fac cam degeaba. Pentru că, soarele ăsta își adună cam mult puterile și frigul nu-și face simțită prezența.

Răceală și lipsă de idei dar nu și de muzică.


Vei fi într-o zi, printre geamurile fumurii,
O imagine cu-n suflet plin de bucurii.

Nu te lăsa doborât de lipsa puterii,
Zâmbește cu ai tăi ochi negrii.</div

Când simți că …

… nu mai ai stare, aruncă-te printre non stări.

E soare, căldură, e iunie.

Pentru mulți iunie arată un sfârșit spre o libertate de câteva luni. Pentru mine, nu reprezintă altceva decât un iunie cu „parfum expirat”.

Îmi e greu să realizez cât de multe s-au întâmplat în ultimul an. Evoluția mea nu a fost absolut deloc așa cum mi-am imaginat-o. Și cel puțin nu cum mi-aș fi dorit eu să fie.

Acum, cuprinsă de-o imensă căldură care mă face să-mi alung toate puterile pe care le mai am, mă retrag cu o umilă aplecare de cap: „nereușită”.

Explicații peste explicații, raportări peste raportări, promovări peste promovări și multe altele … care sunt necesare în viața de zi cu zi. Nu pentru că ai avea pur și simplu nevoie, ci pentru că ești obligat să le ai.

Obligațiile sunt mereu cele care îți fac „munca” mai grea.

Știi asta și mai știi că nu ai de ales.

Nu ai ce să alegi.

Și atunci aștepți un iulie mai blând.

Când simți că stările ți s-au făcut invizibile, aruncă puțină apă … poate se trezesc!

Atât.

+ muzică.
_uVideoPlayer({‘url’:’http://www.youtube.com/watch?v=sD33V94YvJs&#8217;,’width’:’425′,’height’:’355′},’scr072F1uP3W9′);</div

Azi nu … muncești!

Parcă-mi striga încetișor calculatorul nelăsându-mă să mă conectez la utilizatorul meu de windows. Avea ceva cu mine, cu siguranță! Nu că mi-ar fi păsat atât de mult, dar chiar pare o scuză penibilă „nu-mi merge calculatorul” deși asta și era.

Să trimiți mai departe oamenii doar pentru că nu aveai cum să-i ajuți, e ca și când le-ai spune să se ducă undeva, extrem de departe.

Nu e cu intenție. Chiar nu e. Și să mai și stai să aștepți rezolvarea câteva ore, printre care câteva zeci de minute ai fost nevoită să stai cu receptorul în mână. E destul de enervant!

Și apoi să trebuiască să-ți schimbi parola cu una complexă și să eșuezi de fiecare dată pentru că nu o acceptă! Enervant!

Urăsc parolele! Mai ales pe alea care trebuie să le schimbi la un anumit interval de timp chiar de nu vrei! Pur și simplu te obligă! E ca ceva de genul „schimb-o acum!”. Și așa ajungi să ai și 10 parole mirându-te care pe unde e!

Revenind la titlu, că deh .. am fost inspirată de întâmplarea de azi, până la urmă acest „azi nu … muncești!” s-a transformat în „azi continui să muncești!”.

Iar vrând nevrând, mâine va funcționa iar eu voi vrea să fiu nefuncțională!

Sunt sigură că nu sunt singura chiar și-ar dori acest lucru. Libertate deplină printre ceasul care ticăne cu greu ora plecării către casă.


Și când sunt mică, vreau să nu mai cresc!

Cam atât.

+ muzică.

_uVideoPlayer({‘url’:’http://www.youtube.com/watch?v=28tZ-S1LFok&#8217;,’width’:’425′,’height’:’355′},’scr05HE1uOGjc’);</div

Să se înțeleagă …

Nu e nevoie să înțelegi nimic din ceea ce scriu, pentru că nu voi scrie nimic care să se înțeleagă.

Voi arunca cu stări și cu mult soare (care ne domină de câteva zile încoace).

Și cu o melodie, următoarea:
_uVideoPlayer({‘url’:’http://www.youtube.com/watch?v=ct77FNgVGGM&#8217;,’width’:’425′,’height’:’355′},’scr04P41uOkS2′);
„Amețită” parcă prea mult de zilele astea libere din weekend, mă arunc fără vreo șansă de scăpare în fața unor zile pline.

Nu vreau să înceapă săptămâna.

Îmi aduc aminte iar cât de uitucă sunt și cât de mult îmi lipsește „amintirea” exact atunci când am nevoie de ea.

Nu, nu uit să mă trezesc. Dar uit că trebuie să rezolv „n” chestii. Mai ales că sunt chestii care sunt plănuite cam cu o lună înainte.

Dacă nu-mi voi nota undeva, sigurat voi uita! E oribilă uitarea asta dar câteodată așa mi-aș dori să uit de mine, mai ales să uit cine sunt în anumite aspecte.

Să-mi uit numele, ocupația … și multe altele.

Dar cum nu se poate, îmi aduc pur și simplu aminte că sunt doar o necunoscută care își scrie aici gândurile uneori cam aberante.

Nemulțumirile astea mă fac să devin un drum spre „eșec”.

Oricât de mult mi-aș dori să nu mai revin cu picioarele pe pământ, realizez că nici nu pot fi altfel.

Prea multe cuvinte personale, prea mult „eu” pe aici. Poate ar trebui să schimb chestia asta, sau nu … nu știu nici eu.

Atât.

muzica e mai sus.</div

Trăiește azi …

… pentru că mâine nu se știe ce va fi.

Un simplu mesaj transmis, influențată, oarecum, fiind de următoarea melodie:
_uVideoPlayer({‘url’:’http://www.youtube.com/watch?v=Z5-Z-SCPiKE&#8217;,’width’:’425′,’height’:’355′},’scr353U1uNX3I’);
Printre altele, mi-am adus aminte de o poezie scrisă anul trecut „Trăiește-ți viața fără regrete”. Iar cu ocazia asta, am reascultat melodia recomandată atunci. Îmi plăcea și atunci și-mi place și acum, mai ales datorită mesajului transmis și forma în care o face Melanie C.


Trăiește-ți viața azi, nu aștepta să fie mâine! 🙂

„Mâine” oricând poate fi prea târziu.


Fără vreo legătură cu frazele de mai sus:

Se poate observa în mare parte lipsa mea de activitate și mai ales a cuvintelor mele. Ele devenind tot mai puține, cât și aici dar și în alte părți.

E absolut necesar să fac ceva în acest sens și cred că o bună soluție ar fi să încerc să îmi schimb programul.


Trăiește-ți viața!
Și nu uita:
Oricând se poate schimba!
</div

!

Semnul exclamării și-a făcut loc în titlul meu.

Anunță niște ratări și niște chestii neterminate cu ideea de a le repara.

Și nu doar anunță, ci și face simțită prezența lipsei mele de inspirație, după o zi ce nu doar pare … chiar a fost lungă și plină.

Fără să îmi propun sau să stabilesc înainte, am scris versurile următoare exact după ce am criticat lipsa mea de inspirație. S-o fi speriat de mine de a fugit încoace! Asta e, nu am ce-i face!

Sub greutatea gândurilor mele,
Adorm încet, adunându-mi visele.

Plutesc ca pe un nor stingher,
Simțind cum rămân fără aer.

Mă învârt printre amețeli scurte,
Și miile de trăiri ce par absente.

Nu sunt, e o simplă aparență,
Într-o lume plină de indiferență.


Atât.

+ muzică.


_uVideoPlayer({‘url’:’http://www.youtube.com/watch?v=mBaGm4e2oao&#8217;,’width’:’425′,’height’:’355′},’scr54XP1uNAAX’);
E un semn al exclamării ce vrea să fie aici, dar s-a pierdut printre aceste rânduri mici.</div

Continuări …

… spre finalizare.

Un pas înainte, nu înapoi. Să continuăm pentru a finaliza tot ceea ce este început.

Fără să ne oprim din drum. Fără să ne aruncăm asupra eșecurilor acumulate în timp.

Fără … să uităm să fim noi înșine!

„Hai zâmbește! Va fi bine într-un final!”

„Vei vedea că finalizarea va fi prezentă!”

Continuări … pentru a avea mulțumirea interioară!

Și tu ai încercat să te oprești, ai făcut-o deja. Acum e timpul să continui!

Atât.

+ muzică.
^mai diferit decât obișnuitul^

_uVideoPlayer({‘url’:’http://www.youtube.com/watch?v=2E7amYZn9m4&#8242;,’width’:’425′,’height’:’355′},’scr04HT1uNfsH’);</div

Nimic de spus …

Când nu ai nimic de spus e pentru că nu-ți găsești cuvintele, mai ales cele potrivite.

Așa mă simt eu acum. Și nu pentru că nu aș avea ce spune. Probabil că „boacănele” ar fi un deliciu dar nu și pentru mine.

Îmi simt vina adânc înfiptă în inimă, ca un cuțit care abia așteaptă să vadă sângele.

Și atunci, am „nimic de spus”.

Pentru că-mi simt gândurile suspendate în aer.

Atât.

+ muzică.

^old memories^
_uVideoPlayer({‘url’:’http://www.youtube.com/watch?v=4cPMDiAvdvY&#8217;,’width’:’425′,’height’:’355′},’scr349R1uMRp3′);</div

Stare de calm …

Uneori simți nevoia să te ascunzi pentru ca să scapi de multitudinea „lucrurilor de făcut”. E o listă lungă, mult prea lungă iar tu … nu reușești să-i găsești sfârșitul.

Ai impresia că toate ți se învârt într-un cerc fără scăpare. Așa te simți și tu, fără scăpare.

Încercările ți se fac praf iar tu, tot ce-ți dorești e să te calmezi.

Luând totul cu calm, soluțiile pot fi găsite mult mai ușor. Pentru că trebuie să existe.


Alteori, simți nevoia unei evadări, mai presus de orice ascundere parțială pe care o poți face în momentul de față. Zic parțială pentru că, o ascundere totală tinde spre imposibil având în vedere programul pe care îl ai stabilit în prezent.


Mă gândeam să nu mă mai gândesc, dar tot ce fac e să gândesc și mai mult!

Pentru că … se adună … și am impresia că fac „boom”.


Se pare că soarele vrea să își facă simțită prezența tot mai mult, aruncând razele lui călduroase peste toate ideile pe care le avem.

Și-ncercăm să fim calmi. Și încerc să fiu calmă. Să eman pur și simplu o stare de calm, nu doar acum ci tot timpul!

Să fiu într-o stare ușoară de nepăsare! Să fiu aici dar și acolo. Un „acolo” diferit și abstract.

Nu sunt în momentul de față într-o stare de nervozitate pentru a avea nevoie de calm. Dar, pe parcursul zilei chiar am nevoie de o astfel de stare. Pentru că simt cum creierul nu-mi dă pace, făcând exact ceea ce poftește, fără să țină cont de „puterile” mele cam inexistente. Mai exact de dorințele mele de scăpare. Din diverse stări dar și de lista aceea lungă care nu e scrisă propriu zis dar există.

Atât.

+ muzică.

_uVideoPlayer({‘url’:’http://www.youtube.com/watch?v=u7gYTWao2jM&#8217;,’width’:’425′,’height’:’355′},’scr253P1uMvhM’);

</div