Gânduri, povești, poezie, muzică …
Îmi sar în aer toate gândurile,
Adulmecate de-un somn atacator,
E-o sâmbătă indecisă, cu-n dor,
De tine, dar azi nu ești lângă mine.
Dar, vei fi curând …
Știi, azi am fost ca o pierdută printre oboseală și simțuri … Citește în continuare „Creații nocturne [6]”
Continuarea primei părți din poveste, link aici.
Afară ploua cu stropi mari. Bătea 💨 vântul și era tare urât. Iar eu, stăteam în fața ușii, îmbrăcată în halatul meu preferat, cel din mătase albă… așteptând un răspuns care întârzia să apară. Nu știu ce naiba l-a adus iar la mine și asta mă macină maxim. Pe de altă parte îmi venea să-l înec în paharul cu vin și să dispară cât mai repede. Nu-l mai voiam, ce-i drept … dar ceva în mine mă făcea să nu mai fiu 100% sigură.
Vocea îi era tremurată … o simțeam tot mai puternică … era vocea lui Sam. Da, lui Sam! Cel care mi-a zbuciumat toate gândurile în ultima perioadă. Cel care e vinovat …
Citește în continuare „Paharul de vin și-un vis (partea a II-a) [poveste pe blog]”
M-am trezit cu visul în brațe. Era dimineața devreme. Abia trecuse de ora 5. Nu aveam somn.
Îmi simțeam corpul rece, gândurile infinite, ochii mă atenționau că nu vor să se închidă și să mă lase să număr oi. Oricum, nu aveau nici un succes. Intervenea brusc amestecul unei numărători divagate de la subiect. „O oaie, două oi, trei oi, tu îmi zbori prin cap, unde am rămas? Șapte oi, opt oi … e jale în gândurile mele. De ce nu pot să nu mă gândesc la tine? Știi ceva? Lasă-mă să dorm. Parcă erau vreo 21 de oi. Parcă o iau razna.”
Nu adormeam prea ușor sau aproape deloc. Alarma suna pe la 7. N-aveam chef s-o aud. Îmi spulbera gândurile și asta mă enerva. De ce nu-mi lași gândurile în pace?
Citește în continuare „Paharul de vin și-un vis (partea I) [poveste pe blog]”
Cred că se potrivea mai bine „gânduri nocturne” dar am zis să continui seria…
Știți cum e un copil care se bucură atunci când i se spune că va primi ceva ce își dorește mult? Ei bine, în seara asta mă consider unul. Treaba e simplă. Acum o lună am dat pre-order la 2 CD-uri (Special Edition) – Katie Melua. Bun, primesc în seara asta un mail (de cele mai multe ori sunt neinteresante, se știe) în care mi se spune că comanda mea a fost trimisă.
Am fost ceva gen „wow”, „yay” … de toate amestecate. Am piticii mei pe creier. Și pe ăia n-am de gând să îi schimb prea curând.
Toată încăperea era înconjurată de liniște. Pustietatea era acasă la ea. Tăcerea era sublimă. Lumini răzlețe tresăreau prin geamul spart. Iar eu, zburdam de nebună într-o singurătate aparentă.
– Liniște! Eu vreau să fie liniște. Doar pantofii mei sfidează totul. Hop, un pas. Tocul subțire atinge gresia și sfărâmă pereții goi. Ce-mi place. Sunt propriul jucător și cel mai important dintre toți. Eu fac legea iar pantofii mei iau decizia. Hahaha! Distrugătorii de speranțe. De vise, de … gata, știu! De liniște. Distrug orice calm. Am intrat astăzi într-o farmacie. Pantofii mei aveau ecou. Un ecou ciudat, pe care nu l-am mai auzit. Un simplu pas și tocurile mele o luau razna. Întorceam privirile spre mine. Oh, da! Spre mine. Un centru de atenție.
Sunt un centru de atenție!
Pantofii au început să tropăie prin încăpere, zburdalnici și neliniștiți. Simțul artistic atacă o nebunie aparentă.
Dintr-o dată se aud bătăi în ușă. Citește în continuare „Poveste pe blog: Pantofii [I]”
Un val puternic de februarie îmi atacă simțurile. Adierea vântului îmi perturbă ușor liniștea. Mă arunc în nisip și privesc luna. Pare mai frumoasă așa, când o adulmec, stând pe spate … într-o noapte puțin cam înfrigurată.
Îmi vine să îmi ridic mâinile și să o trag spre mine. Să o ating, apoi să rup bucățele din ea.
Să îi „distrug” lumina.
Iar noaptea înfrigurată să fie dominată de un întuneric apăsător.
Vreau să îi „fur” din frumusețe.
Închid ochii. Gândurile mele stau pe loc. S-au blocat undeva în depărtare. Undeva într-o lume în care visele zburdă.
Let’s drink a glass of wine and go to the sea.
When everything is empty and somehow clean.
Când liniștea e dată de adierea vântului și nu de persoanele care ocupă o plajă plină de nisip.
*acest text face parte din categoria „pură ficțiune” dar are ușoare urme de realitate prin dorințe.
Atât.
+ muzică.
Never tell yourself
You should be someone else
Stand up tall and say
I’m not afraid, I’m not afraid
Sometimes I feel weak, lonely and broken. [by me]
Zdruncinări emoționale mă cuprind.
Dar STOP! Sunt mai mult decât atât.
Inspirație-n vene, adânc înfiptă de-un sunet proaspăt. Savurez ploaia ce-mi zvârcolește simțurile. Un gând rece mă face să tresar, ferindu-mă de luminile care mă atacă.
Buze închise printre tăcere. Singurătate în imagini fade. Adulmecări în suflet, străbătute de vise „mărețe”, făcute zob într-o clipită. Sunt un element dintr-un tablou nepotrivit.
Luna amară, decembrie, curând. Până atunci o nouă melodie. Citește în continuare „Doar noi doi”
Câteodată ai vrea să smulgi din tine o inimă înțepată, de-un scâncet ce lasă urme adânci … ca s-o repari.
S-o faci să fie mult mai bună și să arate tot ce simte, fix așa cum știe ea cel mai bine.
Să îi scoți nădufurile și s-o eliberezi.
Ah, tu inimă! Cât de nebună ești!
De-ai putea sta locului, fără să îți lași urmele eronate … chiar acolo unde nu trebuie!
Rănești! Cum îți e cu putință să faci o asemenea năzbâtie?
Oare nu ai învățat că nu așa te îmbrățișează un suflet cald? Citește în continuare „Creații nocturne [3]”
Adulmec gânduri la proțap,
De parcă ar fi vreun atac.
Zburd dintr-un nor într-altul, pe unde nesiguranța își face veacul.
Neliniști mă cuprind în grabă, țintuindu-mă în grămadă.
Încerc, încerc și iar încerc să tai de pe listă tot ce nu reușesc să-nțeleg. N-am cum să amân, pot doar să prelungesc așteptarea, but I know „I must do”.
Încerc să te-nțeleg … printre tăceri și cuvinte nespuse. Citește în continuare „Creații nocturne [2]”
