Circuit (semi)deschis

Mă întrebam azi „de ce sunt atât de multe fast-food-uri, farmacii, cluburi cu jocuri de noroc, amanete și nu numai”. Într-un mod exagerat. În sensul că se întâmplă să fie pe o străduță chiar și 3-4 farmacii. Una după alta de multe ori. Cu siguranță nu doar în orașul meu, probabil în majoritatea orașelor mari.

Așa că m-am gândit la un text în drum spre casă, pe tramvai. Evident, urmărind multitudinea de n-uri prezentate nițel mai sus.

Se făcea că era unu care s-a dus la un fast-food să mănânce shaorma. Mâncând prea mult, i se făcu rău, așa că a ajuns drept la farmacie. A luat niște medicamente și și-a mai revenit puțin. Plictisit fiind, lipsit de vreo activitate anume, se gândește să își încerce norocul la un club de păcănele. Intră acolo, se distrează maxim până rămâne cu buzunarele goale. Dă să iasă și face câțiva pași. Vedea un amanet. Intră și își amanetează una alta, după care se întoarce la club, să își recupereze banii. Nu reușește și își mai lasă câțiva bani, cât să meargă la fast-food. I se făcuse foame. Își mai ia o shaorma, i se face iar rău. Doar că de data asta are deja medicamentele pregătite. S-ar mai duce la club (sunt cam dependente jocurile de acolo) dar nu mai are ce amaneta. S-ar amaneta și pe el dar nu se poate. Continuă lectura

Fight! :)

Miercuri. O zi din mijlocul săptămânii … fără chef și poftă de muncă. Dar pe care am dus-o cu brio la final. Nici eu nu știu cum. Probabil dorința de a ajunge acasă m-a acaparat. Oboseala a fost mai mult decât prezentă. Cauze, efecte …

Pe internet sunt tot felul de filmulețe rapide și scurte care arată diverse feluri de mâncare cum sunt gătite. Unul din ele m-a făcut să pornesc cu ideea de „eu voi găti asta azi”. Și am făcut-o. După o tură scurtă la supermarket, am ajuns acasă și m-am pus la trebăluit.

Rețeta e atât de simplă că o poate face și cel mai neștiutor în ale gătitului.

Sursa: aici (link). Continuă lectura

Nu contează vârsta

Ieri am fost la un control la dentist. Întrebată fiind care îmi e vârsta, ca să vezi … m-am fâstâcit, rămânând nițel pe gânduri. Nu pentru că nu voiam să o destăinui.

Ci pentru că n-am mai știut cu certitudine ce vârstă am pentru câteva momente.

Mi-am revenit destul de repejor și am răspuns, așa mai nesigură mine.

Dar mă gândeam după ce am ieșit de acolo: dă-o încolo de vârstă că nu contează. E doar un amalgam de necunoscute amestecate cu timp trecut … și deja o dăm în filozofisme.

Că nu cifrele alea ne fac cineva, ci felul în care trăim, cum am trăit până am ajuns la ele și cum vom trăi în continuare.

Atât.

+ muzică. Tot aceeiași The Motans, ca în ultimul articol. Că îs tare faini, deși nu au prea multe melodii. Si-mi place și pisicuța cu care se identifică formația.

N-am un titlu. Așa că, nu știu ce să scriu aici.

Adaugă un titlu aici … Adaugă … Nu am titlu dar mă camuflez, oare fac bine? M-ascund, mă feresc de toate loviturile iminente … 

Comut între pagini mai rău ca un vânt ce răstoarnă tot …

Nu-mi găsesc locul … de parcă aș avea eu vreun loc … undeva. De parcă …

Dau scroll la news feed-ul de pe wordpress. Nu sunt în stare nici să citesc …

Zburd iar printre pagini. Ajung în același punct.

Într-un punct din care simt că nu mă pot ridica.

Maybe, someday. Continuă lectura