Despre

Bine ai venit în lumea mea!

De-a lungul timpului mi-am tot schimbat descrierea. Am fost la început destul de „generală” și nu era deloc personală. De data asta, m-am decis să o fac puțin mai personală cu ajutorul a câtorva întrebări.

Cine ești, de unde vii și ce cauți aici?
 
Cine sunt … Ca și „denumire” am avut mai multe. Printre altele am fost și „O umbră în întuneric” (s-a numit și așa la un moment dat primul site-ul, prin 2010, 2011 nu mai știu exact). Acum sunt o cutie cu gânduri și îmi doresc să fiu un „.ro”. În mediul online mă mai semnez cu „TinaC” care provine de la numele meu. Așa că, sunt pur și simplu eu … Cristina. O interpretare bună a unei melodii cu numele meu o are Maria Răducanu.

De unde vin? Vin de pe vechiul blog (www.lost-illusions.ucoz.com) unde am scris timp de 3 ani și puțin. Voiam de mai mult timp să mă mut dar îmi era destul de greu. La un moment dat au tot fost probleme cu serverul de acolo. Nu puteam sta fără blog, chiar nu puteam. Așa că, prin 11 iulie 2013 mi-am făcut acest blog de pe wordpress. Pentru că baza de date de acolo nu poate fi transferată aici, așa pur și simplu, doar manual (copy/paste la fiecare articol) am hotărât să o mut treptat. Momentan am ajuns în februarie martie aprilie 2012. Poate părea absurd dar nu vreau să-mi pierd munca din acei 4 ani. Prin 2012 am avut „nebunia” (într-un sens extrem de bun) să scriu zilnic. Indiferent de ora la care o făceam, indiferent de timpul pe care îl aveam disponibil eu am scris. Mi-am dorit foarte mult și am reușit să o fac, fix într-un an bisect. 366 de articole.

Ce caut aici … În realitate nu caut nimic dar de găsit, găsesc multe: stări, idei, gânduri, amintiri, sentimente … Le găsesc pur și simplu și de adun în articole pe blog, poezii, povești.
 
De ce scrii?
Scriu pentru că pot, pentru că vreau și că-mi place.
 
Recomanzi muzica aproape la fiecare articol scris, de ce?
Motivul e unul simplu. Îmi place muzica mult de tot. Și-mi pare că un articol fără muzică e pustiu. De aceea îl „completez” oarecum. Ceea ce recomand, pentru că asta și fac e o muzică care-mi place. Fie că e descoperită în momentul în care scriu, ziua/seara respectivă … fie că o știu de mai mult timp, mai multe zile. Și când zic asta, mă refer la melodii.
Nu vreau să se înțeleagă greșit. Nu ascult doar ceea ce recomand.
 
Cât timp durează ca să aduni ideile pentru articolele de pe blog?
Un timp anume nu pot spune, pentru că nu am. Diferă de la articol la articol. Cele mai multe îmi vin în momentul în care mă apuc de scris. La altele am câteva zile până le scriu propriu zis. Sau ore, depinde. Poeziile de obicei nu le scriu în câteva minute și se întâmplă să scriu versurile pe rând, în câteva zile sau nu. Dar un articol în care prezint doar gânduri da. Îl pot scrie și în câteva minute. Câteva minute se înțelege de la 5 în sus, minim.
 
Comentezi pe blogurile altora? De ce?
Deși e mult mai faină postura de simplu cititor, îmi place să și comentez. Mai ales atunci când simt că am ceva de spus. Când nu am, prefer să nu o fac. Nu am nici un alt interes ascuns. Știu, se întâmplă să am ce comenta, dar să reacționez mai greu sau deloc.

Totuși, poate unii ar fi interesați să afle mai multe despre tine și persoana ta. Ce spui despre asta?
Spun că pot fi descoperită prin ceea ce scriu. Din 2012, mi-am făcut un obicei ca să scriu ceva mai special de ziua mea, recomandând fix aceeași melodie (asta).

Cam atât pentru moment,

Cristina

portret_august

Actualizată: 29 octombrie 2014.

11 gânduri despre “Despre

  1. Am o singură întrebare: am văzut descrierea ta de pe celălalt blog și m-am întrebatcum poate exista o umbră în întuneric? Umbra poate exista numai și datorită unei surse de lumină…sau cel puțin așa știu eu…

  2. Hi Christina – nice to see a friendly face on my blog! Thank you for coming to see me. What made you start a new blog?
    By the way that is a very nice picture!
    I don’t look at my blog much any more – I have so many other things to do – but I do try to post something new every week.
    I must make some time to come and read some of your posts – and listen to your music!

    David

    1. Hi David – nice to see you back on my blog.
      You welcome. 🙂
      Back in 2010, april exactly I was thinking how it will be write online. I had many ideas and in a spring day I was doing it. After I heard the song on that day, at the radio, of Peter Gabriel „don’t give up” I knew that was my inspiration.
      I saw that, I’m sure your grandchildren are making you a little bit busy too. I remember that you wrote story for them. Do you still write stories for them?
      You have a nice writing of stories. 🙂
      Anytime, you are welcome on my blog. With my arms wide open.

      Cristina

Lasă un răspuns dacă dorești!

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.