Scriu pe cutiagandurilor.wordpress.com

Așa cum spuneam în articolul anterior „Revenire spre mutare”, mă mut pe un nou blog wordpress. Din această cauză, am decis să scriu acolo noile articole.


Vechile articole de aici sunt în curs de mutare.

Ne vedem pe https://cutiagandurilor.wordpress.com în caz că dorești să mă citești în continuare!

Mulțumesc pentru vizită!</div
Anunțuri

Revenire spre mutare .

Well, nu mi-a funcționat blogul timp de câteva zile (lost-illusions.ucoz.com) și simțeam cum mă pierd fără el.

Așa că, într-un final am reacționat. Atât de mult, încât am decis grăbirea mutării către wordpress.

Despre acest lucru am scris în primul articol de pe noul blog de pe wordpress (https://cutiagandurilor.wordpress.com) și care poate fi găsit aici (link).

Toate aceste articole care se regăsesc aici, vor fi copiate pe noul blog. Nu se vor pierde. Nu se vor șterge. Vor fi parte din noul blog.

De ce am decis să mă mut? Pentru că acolo voi avea mai multă libertate. Mai ales că vreau să am domeniul meu propriu și un altfel de host decât cel de la ucoz. Pentru că aici doar pe acela îl puteam cumpăra. Și sunt sigură, că atacurile DDoS (din cauza cărora a fost inaccesibil blogul meu) nu vor fi atât de puternice, dacă vor fi. Am avut și eu puțin ghinion, atâta tot. Nu pot să zic, putea să nu se întâmple și să fie totul ok. Dar până la urmă așa a fost să fie.

Am revenit cu pași înceți spre mutare. Sper că totuși nu va dura atât de mult mutarea.

Între timp, m-am lăsat dusă de val alături de Katie Melua și a ei „The House”.
_uVideoPlayer({‘url’:’http://www.youtube.com/watch?v=aJ2JObXFu9w&#8217;,’width’:’425′,’height’:’355′},’scr03pe1uXEtK’);
P.S. Nu am uitat de articolul despre vânzare. Doar că mi s-au dat toate planurile peste cap și nu am mai reușit să-l public.</div

Suc, nu!

Pierdută fiind, ascult următorul concert (e un playlist pe youtube):
_uVideoPlayer({‘url’:’http://www.youtube.com/watch?v=X4sovWklE40&list=PLPvtSjHhJ_e-kQnb2Nan_pSqu7o8g0t3Q&index=1&#8242;,’width’:’425′,’height’:’355′},’scr32p51uT1mj’);
… și mă gândesc la plata făcută în „sucuri”.

Știu, sună ciudat dar așa e.

Un calculator cu probleme, o rezolvare oferită și „refuzul unei plăți în bani” din bun simț. Rezultatul? Un suc forțat și primit din extremul bun simț pe care îl am. O revenire și instalarea unui „ceva”. Rezultatul? Încă un suc. Încă o revenire, astăzi, printr-o ajutare. Rezultatul? Evident, un alt suc. Și toate astea dintr-un bun simț exagerat. Degeaba zic nu, și mai ales un „nu” continuu … pentru că e ca și când m-aș auzi doar eu pe mine. Apoi, concluzia e simplă: „îi este rușine”. De fapt, nu e vorba de nici o rușine ci de simplul fapt că nu vreau suc. Dar oamenii nu înțeleg.
Evident, mi-ar fi plăcut să-mi primesc prima plată (doar prima) în bani, pentru că totuși a durat vreo 3 ore (sigurat!) toată treaba. Dar, nu am vrut să fiu „nesimțită”.

Acum, am 3 sucuri nebăute și înghit în sec. Pentru că sunt primite în mod „obligatoriu” și forțat.

În fața acestor „plăți” nu prea poți să-ți impui punctul de vedere. Mai ales cel de genul „mai bine nimic decât așa ceva!”.

E ca și când ai spune „îmi este atât de rușine și … blah blah” deși știi prea bine că nu e așa (tu, pentru că ceilalți nu văd asta).

Mă enervează la maxim fazele astea și nu știu cum aș putea face să le opresc. Sper doar să nu mai fie și a 4-a oară, că las sucul ăla drept la ușă și gata!

Nu poți face unii oameni să gândească mai mult dar nici să îi faci să-și dea seama că tu nu ai nevoie de un suc.

Voi cum reacționați în astfel de cazuri? Lăsați de la voi și primiți ce vi se dă sau nu? (nefiind bani)

Eu nu mai știu ce reacții să am.

</div

Câteodată mai și revin …

Câteodată mai și lipsesc. Câteodată mai și revin.

Absența mea e ca și prezența: insesizabilă.

Va veni în curând o lună de iulie plină dar și cu mult liber în care, sper că se vor adăuga „n” reușite.

Vreau să fac schimbări majore în cadrul blogului, și nu sunt referitoare la design. Sper ca într-un final să pot să am ceea ce-mi doresc de atât de mult timp.

Totul e atât de complicat și simt că ceva se rupe … un fir, pe undeva. Și eu, odată cu el!

Printre altele, săptămâna viitoare voi avea parte de o experiență nouă timp de 2 zile despre care, poate voi scrie câteva rânduri pe aici.

Oboseala își spune cuvântul. Și din această cauză, am să mă opresc aici. Dar nu înainte de a da un replay la următoarea melodie:

_uVideoPlayer({‘url’:’http://www.youtube.com/watch?v=g-xl1K7TgRA&#8217;,’width’:’425′,’height’:’355′},’scr63AC1uSiSA’);
Pentru că muzica e cea care mă face să mă pierd într-o altă lume, mai bună.</div

Doar niște gânduri …

Well, nu! Spune stop până mai poți. Eroare! Asta se întâmplă și simți că totul se dărâmă în jurul tău. Auzi vocile care te critică. Încerci să te ascunzi în „prostie” doar pentru a te putea preface neștiutor.

Te întrebi oare cât ai să mai reziști dar nu găsești un răspuns. Ai vrea doar să poți privi prin viitor să poți afla unde îți e oprirea.

Știi prea bine că așa ceva e imposibil.

Și înghiți în sec aducându-ți aminte de lipsa de originalitate și de prezență.

Rezolvare … cu o finalitate dificilă dar care totuși e.

Cuprinsă de simțuri, plănuiesc o escapadă într-o mică poveste.

Mă ascund în spatele unei melodii …
_uVideoPlayer({‘url’:’http://www.youtube.com/watch?v=wc0xQStQxfc&#8217;,’width’:’425′,’height’:’355′},’scr70RZ1uRzgx’);
… simțindu-mă ca și când aș fi …

… o stafie într-o lume vie.</div

Sunt aici …

După ce că am trecut peste o zi fără să scriu nimic, revin într-o oarecare măsură … mai ales că libertatea s-a stins și ea (până în weekend).

Da, eu cea care nu ratez zilele decât în cazuri excepționale. Se mai întâmpla, deși rar. Dar acum sunt aici.

Și spun „într-o oarecare măsură” pentru că simt că, prezența mea nu e completă. Nu dau vina pe ploaia de afară sau respirația asta care încă-mi e grea ci pe ideile mele care par să fugă de mine.

Printre altele, căldura nu e mai e atât de intensă și puternică. Și parcă mă simt și eu așa, cu o lipsă de „forță”.

Reacțiile mele sunt tot la fel de întârziate și lente, iar eu era să uit să îmi repun ceasul să sune.

L-aș opri cu totul, doar pentru ca să îi ascult tăcerea în timp ce dorm la 7 dimineața.

Și cum tot ce e frumos se termină repede, așa și libertatea s-a dus și ea.

Pentru mine.

Pentru alții e vacanță, chiar 3 luni de zile și tot nu le e suficient. Știu, cred că nici mie nu-mi era pe vremea când aveam parte de ea. Și mai știu că nu profitam din plin de ea.  Așa cum n-am profitat nici de zilele astea libere.

E oarecum realitatea, lipsa unei stări anume amestecată cu imensa dorință de a te simți „în viață”. Ești, dar parcă ceva se rupe pe parcurs și te face să te simți „lipsit de viață”.

Nu vreau să creez stări de genul „:(”, aș vrea să creez zâmbete. E greu și pentru mine, dar mereu am crezut că nu e imposibil.

So, smile and feel alive!

Atât.

+ muzică.

_uVideoPlayer({‘url’:’http://www.youtube.com/watch?v=IPKAwJKGSDc&#8217;,’width’:’425′,’height’:’355′},’scr30k41uRd8f’);
Îți plac aberațiile mele? Vrei să răspund la niște întrebări sau pur și simplu să-mi afli părerea despre ceva anume? Atunci întreabă-mă și răspund dacă pot într-un viitor articol.
De ce vreau să fac asta? Pentru că vreau să interacționez și mai mult cu cei care mă citesc (dacă sunt persoane care o fac).

Nu uita să zâmbești.</div

Iar nu am titlu, deși am!

Dacă aș putea să mă feresc de tot ce înseamnă gânduri, probabil că nu aș mai avea această mică cutie cu gânduri. (păcat că nu e .ro)

Am dorințe, poate prea multe și nu știu cât de mult ar merita puse în aplicare. Dar poate că satisfacția personală ar trebui să primeze, indiferent de efectele aplicării dorințelor. Având mereu un „alții” în față nu poți reuși să faci această transformare din „dorință” în realitate.

Întrebându-te „de ce aș face asta?” pur și simplu cauți scuze printre îndoieli. Sau cel puțin mie așa mi se pare.

Încearcă, riscă … cu mult curaj! E 2013 și știi că 2014 e doar la o aruncătură de băț. Așa cum au fost și anii trecuți. E ciudat să vezi hârtii scrise prin anii 2000 (de tine) și să știi că nici nu-ți imaginai anul ăsta în care ești acum.

Parcă ceva o ia razna. Mult prea mult. O iei și tu, negăsind o soluție prin care să poți să te strecori ca un „om invizibil” care nu ești.

Și atunci? Ce rămâne de făcut?

Rămâne să faci în așa fel încât să nu te mai simți „vinovat” pentru toate aceste dorințe neîndeplinite.

Atât.

+ muzică.

pe repeat.

_uVideoPlayer({‘url’:’http://www.youtube.com/watch?v=cIVIKdqxXp8&#8242;,’width’:’425′,’height’:’355′},’scr31661uQ7Eq’);
 


Și da, „iar nu am titlu, deși am!” – e tot un fel de titlu. Negăsind unul potrivit pentru gândurile astea spontane și fără prea mare importanță, am ales să fiu 1% originală.

Mă întreb oare dacă e bine că tot scriu zilnic sau poate, „nebunia” asta e atât de greșită încât scrisul zilnic nu e tocmai o soluție. Mai ales, când sunt atâtea „aberații”. Mintea mea mă face să cred că tind să devin prea personală, așa cum nu eram pe la începuturi.

Atâta timp cât critici nu primesc (deși aș merita) probabil că, totuși nu e atât de rău.</div

Răceală …

Răceală într-o zi de iunie, cine ar fi crezut?

Respir cum pot, cu greu și îmi adun toată lipsa de chef la un loc, regăsindu-mă plină de „fără chef”.

Tocmai din acestă cauză sunt puțin cam întârziată cu toate și reacționez după mai mult timp.

Ceea ce reușesc să fac e să mă pierd printr-un „replay excesiv”.

=>
_uVideoPlayer({‘url’:’http://www.youtube.com/watch?v=W5nrAHk_x8M&#8217;,’width’:’425′,’height’:’355′},’scr711f1uQtX4′);
Îmi imaginez că de fapt e frig și iarnă dar, o fac cam degeaba. Pentru că, soarele ăsta își adună cam mult puterile și frigul nu-și face simțită prezența.

Răceală și lipsă de idei dar nu și de muzică.


Vei fi într-o zi, printre geamurile fumurii,
O imagine cu-n suflet plin de bucurii.

Nu te lăsa doborât de lipsa puterii,
Zâmbește cu ai tăi ochi negrii.</div

Când simți că …

… nu mai ai stare, aruncă-te printre non stări.

E soare, căldură, e iunie.

Pentru mulți iunie arată un sfârșit spre o libertate de câteva luni. Pentru mine, nu reprezintă altceva decât un iunie cu „parfum expirat”.

Îmi e greu să realizez cât de multe s-au întâmplat în ultimul an. Evoluția mea nu a fost absolut deloc așa cum mi-am imaginat-o. Și cel puțin nu cum mi-aș fi dorit eu să fie.

Acum, cuprinsă de-o imensă căldură care mă face să-mi alung toate puterile pe care le mai am, mă retrag cu o umilă aplecare de cap: „nereușită”.

Explicații peste explicații, raportări peste raportări, promovări peste promovări și multe altele … care sunt necesare în viața de zi cu zi. Nu pentru că ai avea pur și simplu nevoie, ci pentru că ești obligat să le ai.

Obligațiile sunt mereu cele care îți fac „munca” mai grea.

Știi asta și mai știi că nu ai de ales.

Nu ai ce să alegi.

Și atunci aștepți un iulie mai blând.

Când simți că stările ți s-au făcut invizibile, aruncă puțină apă … poate se trezesc!

Atât.

+ muzică.
_uVideoPlayer({‘url’:’http://www.youtube.com/watch?v=sD33V94YvJs&#8217;,’width’:’425′,’height’:’355′},’scr072F1uP3W9′);</div

Azi nu … muncești!

Parcă-mi striga încetișor calculatorul nelăsându-mă să mă conectez la utilizatorul meu de windows. Avea ceva cu mine, cu siguranță! Nu că mi-ar fi păsat atât de mult, dar chiar pare o scuză penibilă „nu-mi merge calculatorul” deși asta și era.

Să trimiți mai departe oamenii doar pentru că nu aveai cum să-i ajuți, e ca și când le-ai spune să se ducă undeva, extrem de departe.

Nu e cu intenție. Chiar nu e. Și să mai și stai să aștepți rezolvarea câteva ore, printre care câteva zeci de minute ai fost nevoită să stai cu receptorul în mână. E destul de enervant!

Și apoi să trebuiască să-ți schimbi parola cu una complexă și să eșuezi de fiecare dată pentru că nu o acceptă! Enervant!

Urăsc parolele! Mai ales pe alea care trebuie să le schimbi la un anumit interval de timp chiar de nu vrei! Pur și simplu te obligă! E ca ceva de genul „schimb-o acum!”. Și așa ajungi să ai și 10 parole mirându-te care pe unde e!

Revenind la titlu, că deh .. am fost inspirată de întâmplarea de azi, până la urmă acest „azi nu … muncești!” s-a transformat în „azi continui să muncești!”.

Iar vrând nevrând, mâine va funcționa iar eu voi vrea să fiu nefuncțională!

Sunt sigură că nu sunt singura chiar și-ar dori acest lucru. Libertate deplină printre ceasul care ticăne cu greu ora plecării către casă.


Și când sunt mică, vreau să nu mai cresc!

Cam atât.

+ muzică.

_uVideoPlayer({‘url’:’http://www.youtube.com/watch?v=28tZ-S1LFok&#8217;,’width’:’425′,’height’:’355′},’scr05HE1uOGjc’);</div