Încep o mini serie de povești scurte scrise pe blog din categoria „Poveste pe blog”. Aceasta este prima dintre ele. Următoarea nu știu când va fi, ideile și inspirația mea nu stau într-un calendar.
„- Te rog ajută-mă cu asta. Te rog frumos. Eu probabil nu o să mai rezist mult timp.
– Nu spune așa ceva, chiar nu … O sa mai reziști! Te ajut, dar ce trebuie să fac cu poza?
– Ascultă-mă bine, trebuie să o găsești și să-i dai biletul acesta scris de mine. E tot ce vreau, ca să ajungă ultimele cuvinte la ea.
– Bine, am să i-l dau dar, spune-mi unde o pot găsi?
– Din păcate nu-i cunosc adresa. Știu doar că e cea mai bună prietenă a mea și că poza asta te va ajuta să o găsești. Îmi promiți că o vei găsi?
– Îți promit deși nici nu știu unde să o caut. Măcar un indiciu nu ai?
– Vezi tu, prietenia poate fi oriunde, o poți găsi pe stradă, într-o cafenea sau chiar la un film. Dacă știam unde e, poate că reușeam să o găsesc înainte să mă doboare puterile. Nu voiam să mă vadă în starea asta urâtă.
– Dacă ea poate fi oriunde și eu pot fi oriunde.
Zilele trec. Lunile la fel. Avea în buzunar mereu la el acel bilet și poza. Spera că va reuși să o găsească pe ea înainte să fie prea târziu pentru el. Știa că nu i-ar fi plăcut să fie văzut de ea în starea asta dar îi era un prieten atât de bun încât tot ce voia e să-l facă să-l zâmbească. Știa că ea va reuși asta, fiind prietena lui cea mai bună.
La un moment dat i se pare că o vede dar nu-și dădea seama dacă mintea îi juca feste din cauză că a privit prea mult poza. Se hotărăște să o urmărească pentru ca să vadă dacă chiar e ea.
Ea intră în cafenea, el după ea. Se așează la o masă oarecare și o privește. O face cu frică pentru că nu vrea să creadă că e vreun „obsedat”. Și-a comandat o cafea. Între timp, a scos poza din buzunar și s-a uitat atent la ea. Atunci își dăduse seama că era chiar ea. Își ridică privirea și o caută. Vede doar că îi plătește chelnerului consumația și că vrea să plece. Fără să mai stea mult pe gânduri aruncă niște bani pe masă și se duce spre ieșire cu scopul de a-și continua urmărirea.
Ajunge în fața unui cinematograf. Se uită atent la biletul pe care și-l cumpără ea ca să meargă la același film. Înăuntru se așează lângă ea. Exact înainte să înceapă filmul îi înmânează biletul fără a scoate vreun cuvânt.
Îl citește cu multă atenție iar lacrimile încep să-i coboare pe obraji. Își întoarce privirea și-l întreabă: „Unde e? Du-mă la el acum!”. Nu a mai zis nimic, a luat-o de mână și a dus-o la el. Știa că asta era cea mai bună soluție deși el nu ar fi vrut să fie văzut așa.
A deschis ușa camerei lui temătoare. El era întins în pat cu ochii închiși ca și când ar dormi. S-a apropiat de el și i-a luat mâna spunându-i: „O să fie bine, vreau să fie bine. Împreună putem reuși.” În acel moment el i-a zâmbit spunându-i: „Te-am pierdut și te-am regăsit.” iar ea a zâmbit la rândul ei.
I-a spus: „Nu m-ai pierdut niciodată. Mereu ai fost în sufletul meu chiar dacă depărtarea ne-a despărțit. Acum, tot ce știu e că nu te voi lăsa să pleci pentru că ești: cel mai bun prieten al meu.”
Regăsirea și recuperarea prieteniei poate aduce zâmbetul pe buze, pentru că asta e puterea ei: de a crea zâmbete prietenilor.
Biletul pe care i l-a dat ei era …
Dragă prietenă,
Îmi pare rău pentru toate neplăceri cauzate, depărtările noastre. Știu că am greșit. Nu trebuia să-ți vorbesc cum ți-am vorbit. Știu că îți pasă de mine. De asta, am decis să-ți las un ultimul mesaj pentru ca să știi cât de mult însemni pentru mine. Îți voi simți lipsa chiar dacă nu voi mai fi aici ca să-ți zâmbesc. Tot ce te rog e să nu mă uiți. Nu vreau să plec dar nu am de ales. Vei rămâne mereu în sufletul meu pentru ceea ce ești: cea mai bună prietenă a mea.
Al tău prieten,
D.
Prietenia poate fi oriunde, pe stradă, într-o cafenea sau chiar la un film.”
Cutia cu Gânduri by Lost illusions 